Între logica politică şi “temperament”

 ILIE CĂLIAN

Nu ştiu dacă “analiza’’ afacerii cu terenul lui Băsescu este atît de importantă încît să justifice noi “frecuşuri” în USL – şi nici măcar nu sînt sigur că acestea din urmă au o reală legătură cu Băsescu. De fapt, deja în urmă cu cîteva luni se semnalase o ruptură în USL: aceea dintre PNL şi PC, care alcătuiseră Alianţa de Centru-Dreapta, ca “echilibru” în alianţa de centru-stînga, dintre PSD şi (fosta) UNPR. Recent, preşedintele fondator al PC, Dan Voiculescu, a adus acuze directe nu atît PNL, cît lui Crin Antonescu, pentru răcirea şi, practic, desfiinţarea ali-anţei – la care acesta l-a jignit pe preşedintele PC, Daniel Constantin, afirmînd că este un simplu subordonat al lui Victor Ponta. Narcisismul lui Crin Antones-cu îi dă ghes să facă afirmaţii, dar şi gesturi politice, riscante nu atît pentru viitorul său politic, cît pentru PNL – dacă nu cumva partene-rii săi politici din USL se feresc tacit să identifice PNL cu persoana preşedintelui partidului. Şi, se pare, acesta este adevărul.

De altfel, s-ar putea ca aceste “fiţe” pe care le face Crin Antonescu să fie acceptate de parteneri ca fiindu-i necesare prezidenţiabilului. În timp ce Victor Ponta este ocupat pînă peste cap cu conduce-rea Guvernului şi contracararea de facto a “strîmbelor” lui Băsescu, preşedintele Senatului nu prea are mijloace pentru a se impune zilnic atenţiei publice, astfel că manifestarea unor anumite “iniţiative” în inte-riorul USL, dacă nu poate avea altele, este ( ar putea fi o modalitate de a aminti electoratului că el ar urma să fie “primul bărbat de stat” începînd din decembrie 2014. Alături de această nevoie “obiectivă”, care ţine strict de tehnica electorală, se manifestă specificul caracterologic, temperamental şi cultural al lui Crin Antonescu. Iar partenerii din USL acceptă acest comportament – chiar dacă uneori par exasperaţi -, întrucît mizele reale par a fi mult mai mari.

Mai întîi, realizarea regionalizării, drept partea finală a descentralizării administrative. Apoi, – revizui-rea Constituţiei, în care chestiunea fundamentală este preşedintele ţării – adică dacă vom avea acelaşi tip de republică, sferto-prezidenţială, sau una parlamentară, cu preşedintele ales de parlament, ca în majo-ritatea ţărilor democratice care au preşedinte şi nu rege. Şi, mi se pare, mai există o miză: repoziţionarea partidelor după alegerile parlamentare din 2016. Dacă am înţeles bine, cele două mari partide – PSD şi PNL (acesta urmînd să se mai întărească între timp, ajungînd mai aproape de “dimensiunea” PSD) – ar urma să domine viaţa politică şi, îm-preună cu vreo două partide “balama”, cum ar fi PC şi UDMR, să realizeze “rotativa guvernării”, cedîndu-şi locul unul altuia, în funcţie de evoluţia concretă a ţării şi de percepţia electoratului.

Dacă în privinţa PC lucrurile sînt ( erau clare, iată că UDMR (care a acceptat asumarea răspunderii Guvernului pentru legea descentralizării) pare să înţeleagă “cum bate vîntul” – anume că, după “plecarea” lui Băsescu, nici PDL, nici încropelile politice ale Căpitanului (Mişcarea Populară şi alte surogate de par-tid) nu vor izbuti să se impună în faţa electoratului. Dacă nu greşesc şi dacă acesta este proiectul politic pe care-l pot realiza împreună cele două partide divergente ideologic, dar dornice să-şi conserve împreună avantajele, atunci este de înţeles faptul că apar semne de “indepen-denţă”. Acestea ar avea drept scop atît consolidarea “fiinţei ideologice” a fiecărui partid, cît şi atragerea unei părţi din fostul electorat al lui Traian Băsescu şi al PDL (mai cu seamă a “activului de partid” al acestuia, primari şi consilieri locali, dar şi a unor oameni de afaceri, legaţi de PDL).

M-am mai referit la această posibilitate – fără preten-ţia că aş fi sigur că aşa se va întîmpla, întrucît “tinereţea” politici-enilor români poate juca feste unor încercări de construcţii politice elaborate pe termen lung, iar “temperamentul” şi nevoia de afirmare (şi cîştig imediat) seamănă încă prea mult cu epoca fanariotă. Adică, nu pot fi sigur că logica politică ar fi identică cu logica politicienilor români de azi şi de mîine.