Întîlnirea fiilor satului la Bonţida

Duminică, 29 iulie, va fi mare sărbătoare în comuna Bonţida. În organizarea Primăriei şi a Consiliului Local va avea loc cea de a II-a ediţie a „Întîlnirii fiilor satului”, ce se va desfăşura în cadrul istoric al frumosului castel Bannfy.

Manifestările încep dimineaţa la orele 10,00 cu slujba religioasă oficiată la Biserica Ortodoxă din centrul comunei, urmată, la ora 12,00, de un Te Deum la Monumentul Eroilor, unde se vor depune coroane şi jerbe de flori din partea administraţiei locale şi a instituţiilor din localitate. La ora 14,30, în sala Miklos din incinta castelului, amatorii de literatură vor participa la o lansare de carte a cunoscutului şi apreciatului actor Dorel Vişan şi a poetului Sandu Cătineanu de la Bonţida, fii ai frumoasei aşezări de pe Valea Someşului Mic. Între timp, pe scena amenajată în curtea castelului Banffy va începe spactacolul folcloric cu participarea unor cunoscuţi interpreţi de muzică populară, cum sînt fraţii Dordoi din Dej, fraţii Zegreanu din Gherla, soliştii şi dansatorii Ansamblului „Meseşul” din Zalău, invitat special fiind omul de televiziune şi radio, Sergiu Vitalian Vaida, o prezenţă obişnuită la manifestările cultural-artistice de la Bonţida. De asemenea, vor evolua pe scenă cele trei formaţii de dansuri-romăneşti, maghiare şi ţigăneşti din localitate. Întîlnirea de suflet de la Bonţida se va încheia cu focuri de artificii, aşa cum stă bine unei localităţi rurale care se respectă.

Primarul comunei Bonţida, Emil Cârhaţ lansează invitaţia tuturor locuitorilor din împrejurimile satului, cît şi celor din Cluj-Napoca şi Gherla de a lua parte la tradiţionala sărbătoare anuală a bonţidenilor.

SZ.Cs.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.