INTERVIU – Sergiu Mișcoiu: „Doar un guvern format din profesioniști poate gestiona situația socio-economică actuală”

De câteva săptămâni, asistăm la o criză politică din care, se pare, nu vom ieși prea curând. Așadar, așa cum anticipam, avem parte, din acest punct de vedere, de o toamnă agitată, care s-ar putea, însă liniști abia după congresele PNL și USR PLUS.
Sergiu Mișcoiu, profesor universitar la Facultatea de Studii Europene din cadrul UBB Cluj, realizează o radiografie a principalelor evenimente de pe scena politică a momentului. În opinia sa, oricare ar fi soluția de ieșire din criza actuală, este limpede că doar un guvern format din profesioniști poate gestiona situația socio-economică tot mai dificilă, în care ne aflăm.

Reporter: Cine credeți că este principalul vinovat pentru criza politică prin care trecem în prezent?
Sergiu Mișcoiu: Deși, în politică, nu avem niciodată de-a face cu „vinovați” sadea și „victime” inocente, în cazul de față, este mai mult decât evident că premierul Cîțu poartă responsabilitatea declanșării crizei. De ce l-a revocat pe Stelian Ion? Fiindcă miza pe faptul că, probabil, după un prim moment de reacție la cald, USR PLUS va proceda la fel cum a procedat în cazul Voiculescu și va reveni, spășit, propunând o altă persoană pentru Ministerul Justiției. Calcul greșit, datorat, cred, trăsăturilor de personalitate, valorilor și atitudinilor generale pe care domnul Cîțu ni le-a demonstrat de când se află în prim-planul vieții publice: ultra-individualism, auto-referențialitate, tendința de a acționa intempestiv, absența apetitului pentru dialog și negociere, orientarea către atingerea de rezultate pe termen scurt în baza unor criterii stabilite ad-hoc ș.a.m.d.

You need to be logged in to view the rest of the content. Te rugam . Nu sunteti inca membru ? Inscrieti-va

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.