Interviu | De vorbă cu Anca Lemaire

Anca Lemaire este un om care te îmbogățește atunci când îl asculți. Îți oferă din preaplinul sufletului povești de viață fascinante, în care suferința, nedreptatea, destinul unei familii greu încercate în vechiul regim se îmbină cu lupta, curajul, implicarea pentru comunitatea academică din Cluj. Anca Lemaire vine acum de la Paris, dar Clujul este pentru ea mereu „acasă”. Dincolo de trecutul tumultos. Anca Lemaire este nepoata lui Florian Ștefănescu-Goangă, reputat psiholog român, originar din Curtea de Argeș, rector al al Universității „Regele Ferdinand I” (actualmente Universitatea „Babeș-Bolyai”) în perioada octombrie 1932 – septembrie 1940, membru corespondent al Academiei Române, om politic liberal și fondatorul primului Institut de Psihologie Experimentală din România. Astăzi, Colegiul Academic clujean îi poartă numele.

Pe Anca am cunoscut-o cu prilejul vizitei sale la Cluj în luna mai, unde a venit, așa cum obișnuiește an de an. În centrul orașului, nu departe de Colegiul Academic, Anca își spune povestea pentru cei care încă nu o cunosc. „Simfonia iubirii”, prezentată săptămâna trecută de Young Famous Orchestra, sub bagheta dirijorului Vlad Agachi, cu prelegeri ale actualului rector al Universității „Babeș-Bolyai”, prof.univ.dr. Daniel David, este motivul pentru care Anca a venit în țară ceva mai repede decât a plănuit. Și a rămas pentru mai multe zile.

„Mai clujeni decât clujenii”

„Clujul este a doua mea patrie. Și de câte ori vin la Cluj sunt fericită că am putut să o fac. Bunicul a fost numit aici ca profesor după ce s-a înfăptuit România Mare. Familia mea, deși nu avea legături (n.r. prin naștere) cu Clujul, a iubit acest oraș. Bunicul, în anii de profesorat și, mai apoi, de rectorat, a făcut atâtea lucruri de parcă era mai clujean decât clujenii. Bunica mea, Elena Papadopol (n.red. – având origini grecești), la fel. Au avut patru copii, dintre care cea mai mică era mama mea, Silvia Victoria Ștefănescu Goangă. Atunci când în Franța sunt întrebată de unde vin, răspund că sunt o <<amestecătură balcanică>>, unde adevăratul strop românesc este bunicul meu, din Curtea de Argeș. Pe linie paternă, am rădăcini sârbești”.

Primul Institut de Psihologie Experimentală din România

Întors de la Leipzig, unde locuise o perioadă pentru studii – realizate sub îndrumarea profesorului Wilhelm Wundt-, alături de soția sa și cei patru copii (dintre care mezinul, mama Ancăi, avea pe atunci un an), Florian Ștefănescu Goangă a pus la Cluj, în anul universitar 1921/1922, bazele primului Institut de Psihologie Experimentală din țară, inițial la etajul locuinței proprii a familiei, care beneficia de un spațiu destul de generos. Instituția a funcționat în același loc vreme de 15 ani, urmând ca, în 1936, sediul să fie mutat pe strada Republicii nr. 37. Reforma comunistă din învățământ avea să conducă la desființarea institutului. Abia după 1989 Secţia şi Catedra de Psihologie a Universităţii „Babeş-Bolyai” au fost reînființate, în jurul profesorului Ioan Radu (şef catedră între anii 1990-1995).

Ștefănescu Goangă este cel care a înființat și editura institutului de psihologie. Aceasta a editat, începând din 1938, „Revista de psihologie teoretică și aplicată”. În anul 1931, a luat ființă Societatea de Psihologie.

„L-am cunoscut pe domnul profesor Mircea Miclea. Într-un an când am venit la Cluj am văzut că se făceau lucrări ca să se pună din nou la punct grădina casei (n.red. – în care funcționase institutul). Atunci am îndrăznit să îi spun poate că ar fi frumos – și mă angajez eu din punct de vedere financiar – să punem aici undeva un bust al ctitorului acestei instituții. Domnul Miclea a spus că este o idee nemaipomenită și în 2005, cred, a fost inaugurat bustul. Bunicul a fost mereu preocupat de bunăstarea studenților, el a organizat căminul studențesc <<Avram Iancu>> și un sistem social foarte avansat pentru vremea respectivă, ca studenții să aibă protecție medicală etc. A fost un vizionar”, adaugă Anca.

De unde vinele numele „Goangă”

Renumitul psiholog provenea dintr-o familie de moșneni din Curtea de Argeș, țărani liberi înstăriți. Dețineau, printre altele, o crescătorie, aveau albine și viermi de mătase, aflăm de la Anca. Familia descendea dintr-un înaintaș pe numele său Ștefan al Petrei. O parte dintre membrii au preluat numele de Ștefănescu, alții pe cel de Petrescu. Părinților lui Florian Ștefănescu li s-a adăugat această poreclă, „Goangă”, după cum oamenii, la nevoie, erau îndrumați „către acela cu goangele”. Și așa a rămas.

Colegiul Academic „Florian Ștefănescu Goangă”

„Un lucru de care sunt mândră este că în această construcție botezată de bunicul meu <<Colegiul academic>>, inaugurat în 1937 în prezența lui Carol al II-lea, unde se găsea nu numai această minunată sală de concerte (n.red. – <<Auditorium Maximum>>), ci și un fel de centru cultural dedicat studenților, exista ceea ce se numea <<extensiunea universitară>>”(n.red. – Preşedinte al asociaţiei a fost sociologul Virgil Bărbat, iar Florian Ştefănescu-Goangă a activat ca secretar). Scopul acesteia a fost acela de a răspândi în rândul publicului larg ideile universitare, cele mai noi descoperiri.

„Mama mea, venind în 1976 la Cluj, a fost foarte tristă să descopere că nicăieri nu apărea numele bunicului. Un lucru foarte frumos, care pe mine m-a atins, în 2007, la împlinirea celor 70 de ani de la inaugurarea Colegiului a fost că, în timpul unei discuții cu domnul Andrei Marga (n.red. – rector al Universității „Babeș-Bolyai” între anii 1993-2004 și 2008-2012), acesta a luat hotărârea de a ridica bustul care se află acum în Parcul Memoriei Universitare”. Bustul a fost dezvelit în septembrie 2010.

Premiile „Prof. Florian Ștefănescu Goangă”

Pentru a cinsti cum se cuvine memoria bunicului său, Anca Lemaire a înființat în anul 2011 distincția care îi poartă acestuia numele. Absolvenții de doctorat ai Institutului clujean de Psihologie sunt recompensați cu o bursă anuală pe care Anca vrea să o ducă mai departe și în viitor. „La momentul dezvelirii bustului, când mi s-a dat cuvântul, după ce am adresat mulțumiri și am recunoscut realizările universitarilor, am spus <<cred că ar fi bine, în măsura posibilităților mele, să înființez o bursă denumită după bunicul meu>>. Festivitatea avea loc, de regulă, în cadrul Institutului dar au fost și ocazii când aceasta s-a desfășurat în amfiteatrul „Florian Ștefănescu Goangă”.

„De cele mai multe ori au fost premiate domnișoare. <<Ce facem, băieți? V-o iau fetele înainte?>>, le-am spus” (râde). Anii de pandemie au împiedicat-o pe Anca să revină în țară, ultima festivitate având loc în 2019 (foto cover). Ca atare, acum dorește să acorde bursa retroactiv, urmând să recompenseze absolvenții meritorii ai promoțiilor 2020 și, respectiv, 2021. Acest lucru se va întâmpla, cel mai probabil, cu ocazia ceremoniei de deschidere a noului an universitar, 2022-2023.

„Nu merge pe unde te duce drumul, mergi pe unde nu există un drum și lasă o urmă.”

Ne învăța poetul american Ralph Waldo Emerson. „Bunicul meu a pus multe pietricele, eu măcar una am venit și am pus”, mărturisește Anca, emoționată. O așteptăm să revină în toamnă la Cluj-Napoca, a doua ei patrie. Mulțumiri și prețuire pentru ceea ce faceți!

Iulia GHIDIU

Sursă foto: Anca Lemaire