Interviu | Cristina Pîrv: ”Voleiul românesc a rămas în urmă pentru că nu se dorește schimbarea mentalităților”

Cristina Pîrv este cea mai valoroasă jucătoare de volei din istoria României, fiind și desemnată cea mai bună jucătoare din Europa. A fost căpitanul echipei naționale a României ani la rând, și a fost multiplă campioană în cele mai puternice campionate de pe glob. După 27 de ani petrecuți în afara granițelor țării, a decis să se întoarcă acasă cu dorința de a pune umărul la dezvoltarea voleiului românesc, intrat într-un regres evident pe plan internațional. Surprinzător, expertiza uriașă a Cristinei a fost refuzată, iar ușile federației i-au fost trântite în nas. Acesta a fost și momentul în care sportiva de geniu a României a decis să ia, practic, taurul de coarne de una singură, și să dezvolte la Cluj două proiecte menite a readuce copiii în sălile de sport, de a schimba mentalități și metode de antrenament: Academia de Volei, la Cluj, și echipa ACS Volei „Cristina Pîrv”, la Turda, care a reușit performanța de a ajunge în prima ligă a voleiului românesc. Despre planurile sale de viitor, dar și despre greutățile cu care se confruntă în dezvoltarea proiectelor sale, în interviul pe care Cristina Pîrv l-a acordat ziarului Făclia.

După o viață petrecută în afara țării, ași decis să vă întoarceți acasă. De ce?

Pentru că aici m-am născut, în primul rând. Aveam o pornire profundă de a mă întoarce la rădăcini. M-am simțit obligată să ofer celor de aici puțin din experiența mea, să vin cu o mentalitate diferită, cu dorința de a schimba în bine soarta voleiului românesc.

Iar primul proiect dus la bun sfârșit a fost înființarea Academiei de Volei din Cluj?

Exact. Prin această academie am vrut să dau și copiilor ceea ce am primit și eu la rândul meu copil fiind.

A fost greu să duceți la bun sfârșit acest proiect, cum funcționează acum academia, câți copii vin și învață voleiul acolo?

Vreau să știți că n-a fost deloc greu, în ciuda faptului că la început aveam temeri, toată lumea mă sfătuia să nu deschid nicio academie, că e imposibil, că nu sunt copii, lucruri de genul acesta. Am zis bine, dar vreau să încerc să fac ce vreau eu, și așteptările nu mi-au fost deloc înșelate, dimpotrivă. Am avut mereu copii mulți înscriși la ore, ajunsesem la 60 chiar, și asta fără să fac niciun fel de publicitate academiei. Din păcate, după trei luni a venit pandemia. Am fost nevoiți să renunțăm la a mai face fizic volei, în sală, dar am început să facem antrenamente online. Deci, tot timpul ne-am adaptat restricțiilor pandemiei, și nu ne-am oprit niciodată, am găsit mereu soluții ca să ne reinventăm. Și roadele au apărut, pentru că acum, odată cu ridicarea restricțiilor, numărul copiilor care vin să învețe să joace volei a crescut la o sută. Nu avem mai mulți, nu pentru că n-am avea doritori, ci pentru că nu avem ore destule, și nici sală de antrenament. Vreau să lucrăm pe calitate, nu pe cantitate, și neavând ore și săli suficiente, ne limităm la un număr mai mic de copii.

Chiar e posibil ca în ”Clujul de cinci stele” să nu găsiți o sală pentru antrenamente?

Să mă credeți pe cuvânt, chiar nu găsim. Sălile sunt puține și foarte ocupate, aici e marea noastră problemă, în rest, dacă am avea unde să facem antrenamentele toate ar merge cu mult mai bine.

Care vă sunt proiectele pe termen scurt mediu și lung la academia de volei?

Îmi doresc ca până la sfârșitul acestui an, să ajungem să avem 150-200 de copii la academie, dacă găsim și sălile. Principalul nostru obiectiv este, deci, să aducem la noi cât mai mulți copii, să facem să se vorbească despre volei, copiii să facă sport, să prindă pasiune pentru acest sport, să vadă cât e de complex și cât poate fi de folos în dezvoltarea lor, în crearea unei mentalități aparte, și, peste toate în sprijinul pe care voleiul ți-l poate oferi în viața de zi cu zi. Vorbim, practic, despre o educație formată prin sport.

Performanța în volei ați păstrat-o pentru echipa ACS Volei Turda „Cristina Pîrv”, pe care ați înființat-o…

Aasta a fost și intenția mea de la început, să facem academia, să punem bazele unei pepiniere de jucătoare care să facă pasul la echipa mare.

Ați reușit o performanță remarcabilă și în ce privește echipa de volei, pe care ați dus-o până în Divizia Națională.

Performanța e una într-adevăr mare și obținută într-un timp atât de scurt, a fost o adevărată provocare pentru mine. SAcum suntem în punctul în care avem nevoie să ne întărim, și ca structură și în plan financiar, pentru că performanță nu poți face de pe o zoi pe alta. Am adus la echipă antrenorul pe care l-am avut și eu în Brazilia, care ne-a și făcut campioane acolo, și asta în primul rând pentru a provoca o schimbare a mentalității existente în voleiul românesc, și-mi doresc ca toți antrenorii pe care-i avem și la academie să ia tot ce e mai bun de la el, să fie un mentor pentru dezvoltarea lor în ceea ce înseamnă voleiul și performanțele ce pot fi obținute prin acest sport, pentru cî, în țară, avem un deficit serios în această privință.

Obiectivul principal la echipa de volei care este?

Evident, că rămânerea în primă ligă este principala țintă în acest moment. E și asta o provocare, pentru că am tot pierdut meciuri și suntem jos în clasament, dar mai avem încă cinci meciuri de disputat, nu e încă nimic decis. Știu cum s-a lucrat, fetele au crescut foarte mult, pentru că la început nu știau deloc ce înseamnă să joci în prima divizie a țării. Nu mai depinde de mine acum rămânerea în Divizia A, ci depinde exclusiv de ele.

Nu vă vine să intrați în teren câteodată?

Nu câteodată, mereu îmi vine să intru pe teren la meciuri, și antrenorul mereu îmi cere asta, mai în glumă, mai în serios.. De antrenat, mă antrenez în fiecare zi cu fetele.

Ce înseamnă să fii managerul unor astfel de proiecte, atât în ce privește academia, dar și echipa de volei?

Îmi ia foarte mult timp să mă ocup de ambele proiecte, și asta pentru că eu sunt și perfecționistă de felul meu. Vreau ca totul să iasă bine, toate să fie la locul lor și rezolvate, dar, vă spun sincer că am lângă mine și persoane care mă ajută, care au o aceeași mentalitate, și toți muncim ca să demonstrăm tuturor ce înseamnă performanța și cum se poate obține ea, vorbind despre echipă. La academie, la fel, mereu aduc ba un antrenor nou, ba o nouă metodologie, vreau mereu să facem totul cât mai bine și în ton cu ce se întâmplă prin alte țări.

Ați avut vreodată vreun moment în care să spuneți ”stop, ajunge”?

Nu, niciodață. V-am spus, la echipă marea provocare acum este  rămânerea în prima ligă, deși am pierdut multe partide, și eu nu prea sunt obișnuită cu așa ceva. Dar ce-mi dă speranțe că va fi bine este tocmai dăruirea fetelor și progresul vizibil al acestora, și până la urmă a pierde nu înseamnă decât o experiență, dar una care te ajută să progresezi în continuare, să înveți din ea. Nu poți altfel. Degeaba stai pe margine și te lamentezi de calitatea slabă a voleiului din România, dacă nu te implici tu pentru a schimba asta.

Spuneați de calitatea slabă a voleiului românesc față de acum 10-20 de ani. De ce am ajuns aici?

Am rămas mult în urmă pentru că n-am reușit să schimbăm mentalități, ne e greu să acceptăm, și mă refer aici la antrenori, că trebuie să facem o schimbare, în mentalitate, în metodele de antrenament. Am simțit asta inclusiv pe pielea mea, odată cu reîntoarcerea în România. Peste tot mi s-a spus că un e nevoie de mine, că n-am experiență în management, și asta mi-a dat clar de înțeles că nu se dorește o evoluție de niciun fel. În general, în România sportul nu mai este deloc promovat, în școli se face, cum se face, o oră de sport pe săptămână. Ori, dacă n-ai sport de masă, n-ai de unde să scoți nici performanță.

Deci, la renumele dumneavoastră și ținând cont de experiența uriașă pe care o aveți în acest sport și de faptul că, iată, v-ați întors acasă, nimeni din federație nu v-a solicitat vreun sprijin pentru a ridica nivelul acestui sport, pentru a ajuta la dezvoltarea lui?

Sincer, nu. Când am revenit în țară, mi-am arătat disponibilitatea de a ajuta, inclusiv fostului președinte de atunci al federației, domnului Vișan, dar mi s-a spus că nu e nevoie de mine, că e exclus așa ceva, că n-am experiență. M-a dezamăgit acest lucru, dar le-am sugerat tuturor să arunce un ochi pe la celelalte federații din lume, nu neapărat de volei, și să vadă că peste tot președinții își aduc pe lângă ei oameni care au însemnat ceva pentru sportul respectiv, pentru că, de cele mai multe ori, experiența acestora în sport nu ți-o dă nicio facultate din lumea asta. Ori, în acest caz, ia-l pe omul ăla lângă tine, oferă-i cursuri de specialitate, învață-l să fie și manager, pentru că expertiza lui în sportul respectiv înseamnă enorm. A fost o experiență ciudată pentru mine, deci, relația cu cei de la federația, și asta m-a determinat și mai mult să demarez cele două proiecte locale ale mele, totul cu puterile mele și cu oamenii în care eu am avut încredere, și care au avut, la rândul lor, încredere în, poate, nebunia mea.

Interviu realizat de Sandu Mureșan

 

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut