Instruire gratuită în domeniul medicinei de urgenţă

Peste 1000 de studenţi ai Universităţilor de Medicină şi Farmacie din Cluj-Napoca şi Tîrgu Mureş au fost pregătiţi, timp de doi ani, în medicina de urgenţă, printr-un proiect educaţional finanţat din fonduri structurale, derulat de Universitatea de Medicină şi Farmacie “Iuliu Haţieganu” Cluj-Napoca, în parteneriat cu Universitatea de Medicină şi Farmacie din Tîrgu Mureş, Societatea Franceză pentru Medicina de Catastrofă, Fundaţia pentru SMURD şi Asociaţia SHOTRON, şi coodonat de Raed Arafat.

Platforma de e-Learning realizată în cadrul proiectului „Curriculă îmbunătăţită şi forme interactive de predare-învăţare pentru specialităţi din programul de studii de licenţă de la facultăţi de medicină”, încheiat în iulie a.c., oferă acum posibilitatea pregătirii în domeniul medicinei de urgenţă atît pentru studenţi, cît şi pentru personalul medical sau ne-medical.

Acest proiect, care ne-a oferit posibilitatea să creăm o platformă pentru educaţie, pentru studenţi, ne oferă acum şansa să instruim şi alt personal. Proiectul a fost gîndit pe module, iar aceste module pot fi accesate independent. De Dr-Adela-Goleaexemplu, vreau să instruiesc personalul nou din secţie sau să-l reinstruiesc pe cel vechi în suport vital avansat. Le dau acces pe acest modul, cu parolă, şi atunci dînşii parcurg numai acest modul, nu tot ce trebuie să parcurgă un student. Sau, de exemplu, pot folosi modulul de suport vital bazal, ceea ce trebuie să cunoască toată lumea, pentru instruirea personalului din alte secţii sau pentru instruirea personalului ne-medical, a «laicilor», ca să zic aşa” – a declarat, pentru Făclia, dr. Adela Golea, medic şef UPU-SMURD Cluj, şef de lucrări.

Cursurile sînt alcătuite din nouă module: Recunoaşterea stopului cardiorespirator şi a sindroamelor care pot duce la acesta; Însuşirea tehnicilor de resuscitare cardiorespiratorie de bază şi avansată la adult şi la copil (Suportul vital de bază; Defibrilarea semiautomată externă; Managementul căii aeriene superioare; Suportul vital avansat); Însuşirea metodelor de tratament de urgenţă în tulburări de ritm şi de conducere, infarct miocardic; Însuşirea principiilor de evaluarea primară şi secundară a metodelor de terapie de urgenţă a bolnavului politraumatizat în urgenţe (Conduita în faţa pacientului politraumatizat; Traumatism cranio cervical; Traumatism toracic); Însuşirea metodelor de prim ajutor calificat la pacienţii traumatizaţi; Familiarizarea cu modul de abordare a pacientului traumatizat în urgenţă; Cunoaşterea principiilor de acordare a asistenţei medicale de urgenţă: noţiunea de triaj şi activitate în echipă, particularităţi diagnostico-terapeutice; Implementarea conceptelor de triaj şi management diagnostico-terapeutic de urgenţă în urgenţele medicale cu risc vital: comă, intoxicaţii, arsuri; Egalitatea de şanse şi dezvoltarea durabilă în sistemul medical de urgenţă.

Noi sîntem deschişi la instruire, iar dacă tot s-a făcut acea platformă de e-Learning, pentru studenţi, din fonduri europene, este bine să se ştie că ea poate fi folosită mai departe, şi de alte categorii de personal. Sigur, prioritate au cei din domeniul medical – studenţi la medicină, asistenţi medicali licenţiaţi, studenţi la farmacie, studenţi la stomatologie; însă, ideea noastră, cînd am făcut acest proiect modular, a fost de a-l utiliza şi pentru alte categorii profesionale. De exemplu, poate fi utilizat pentru paramedicii pompieri, pentru ofiţerii sau subofiţerii de la poliţie, care trebuie să ştie cîteva noţiuni de prim ajutor şi de suport vital bazal, se poate face chiar grup separat, de instruire pentru populaţie, dacă ai o populaţie cu risc. De exemplu, cei care lucrează la autostradă pot fi instruiţi pe modulul de imobilizare, strict ce să facă cu o fractură, cum să oprească o hemoragie ş.a.m.d., fără să intre în restul noţiunilor care sînt pentru studenţi, cu particularitate medicală” – a declarat dr. Golea.

Aşa cum spunea şi dr. Raed Arafat în iulie, la încheierea proiectului, că aceste cursuri vor fi de aici înainte „total deschise, doar în baza unui cont, fără condiţionări financiare”, dr. Adela Golea a subliniat că, în continuare, nu se pune problema plăţii. „Această platformă a fost realizată din fonduri europene, iar atunci cînd e vorba de educaţie, şi mai ales de a educa populaţia, nu se poate pune problema de plată. Vom încerca să folosim în continuare acest program, şi nu să punem costuri, pentru că ideea şi dorinţa noastră este de a ajuta populaţia”, a declarat dr. Adela Golea, precizînd, totodată, că nu există condiţionări nici legat de domiciliul doritorilor, cursurile fiind accesibile şi pentru cei din alte centre universitare din ţară.

Pentru a accesa platforma de e-Learning, cei intreresaţi trebuie să scrie, pe adresa de e-mail: Adela.Golea@umfcluj.ro, ce modul doresc să urmeze şi să ofere cîteva date de contact, iar apoi vor primi o parolă de acces.

M. TRIPON

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.