Instituția Prefectului a marcat Ziua Ministerului Afacerilor Interne

Instituția Prefectului – Județul Cluj a marcat joi împlinirea a 164 de ani de la înființarea Ministerului Afacerilor Interne (MAI), prin participarea la evenimentul aniversar organizat în sistem de videoconferință de Ministerul Afacerilor Interne.

Din partea Instituției Prefectului au participat prefectul județului Cluj, Maria Forna, subprefecții Maria Buzaș-Fekete și Flaviu Udrea, precum și reprezentanți ai serviciilor publice comunitare din subordinea instituției: comisarul-șef de poliție Carmen Dan, împuternicit șef al Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor (SPCRPCIV) Cluj, și comisarul de poliție Mihaela Oltean, din cadrul Serviciului Public Comunitar de Pașapoarte (SPCP) Cluj.

Cu prilejul aniversării, Instituția Prefectului a transmis un mesaj de apreciere tuturor angajaților Ministerului Afacerilor Interne care contribuie la menținerea ordinii publice, la siguranța cetățenilor și la gestionarea situațiilor de urgență.

„Această zi specială ne oferă prilejul de a recunoaște și de a onora eforturile depuse, adesea în condiții dificile și cu sacrificii personale, de către polițiști, jandarmi, pompieri, polițiști de frontieră, personalul de la permise și înmatriculări, pașapoarte, imigrări și toți angajații Instituțiilor Prefectului și ai Ministerului Afacerilor Interne”, se arată în mesajul transmis de instituție.

Prefectul județului Cluj, Maria Forna, a subliniat rolul esențial pe care îl au angajații MAI în funcționarea statului și în protejarea cetățenilor.

„În spatele siguranței unei comunități se află oameni care își fac datoria cu onoare, curaj și responsabilitate. Astăzi le mulțumim tuturor celor care servesc Ministerul Afacerilor Interne pentru profesionalismul și devotamentul lor față de cetățeni și față de România. La mulți ani, MAI!”, a transmis prefectul.

Ministerul Afacerilor Interne a fost înființat la 16 iulie 1862, fiind una dintre instituțiile fundamentale ale statului român, cu atribuții în domenii precum ordinea și siguranța publică, gestionarea situațiilor de urgență, evidența persoanelor, pașapoarte, permise de conducere, înmatriculări și controlul frontierei.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.