Iniţiative ruseşti în reglementarea conflictului din Orientul Mijlociu

Kommersant

O nouă reuniune a reprezentanţilor speciali ai Cvartetului de mediatori internaţionali pentru reglementarea conflictului israeliano-palestinian, din care fac parte Federaţia Rusă, SUA, Uniunea Europeană (UE) şi Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU), s-a desfăşurat la Bruxelles. Moscova, care încearcă de ceva vreme să intensifice activitatea Cvartetului, nu este satisfăcută de rezultatele acestei reuniuni şi insistă asupra desfăşurării unei întîlniri la nivel ministerial.

Iniţiativa Rusiei este sprijinită de UE şi ONU, însă este blocată de SUA, fapt pe care surse ale Kommersant îl pun în legătură cu refuzul Israelului de a-şi clarifica relaţiile cu Autoritatea Naţională Palestiniană (ANP) înainte de alegerile parlamentare din ianuarie. Schisma din cadrul Cvartetului nu doar amînă reuniunea ministerială pînă la o dată nedeterminată, ci pune sub semnul întrebării însăşi eficienţa formatului.

Moscova încerca încă din toamnă să convoace o reuniune a Cvartetului. UE şi ONU au sprijinit ideea desfăşurării unei reuniuni ministeriale pînă la sfîrşitul anului, însă, după cum a declarat ministrul de externe al Rusiei, Serghei Lavrov, SUA au blocat în permanenţă aceste eforturi. Drept rezultat, miercuri la Bruxelles s-au reunit reprezentanţii speciali ai Cvartetului.

O sursă de informaţie a Kommersant din cadrul Ministerului de Externe al Rusiei a calificat reuniunea drept “o etapă importantă în procesul de negocieri”, subliniind totodată că scopul Rusiei rămîne “convocarea cît mai grabnică a unei reuniuni la nivel ministerial”. Interlocutorul a precizat că Moscova ar dori să evite “pauzele prea lungi din procesul de negocieri, deoarece situaţia se află deja într-un impas periculos”, fapt demonstrat de recenta operaţiune militară a Israelului în Fîşia Gaza, precum şi “activitatea de colonizare în teritoriile ocupate”.

Blocajul înregistrat în acest an în activitatea Cvartetului este legat de surse diplomatice ale Kommersant de alegerile din SUA şi Israel: “Am militat pentru desfăşurarea unei reuniuni a Cvartetului în marja Adunării Generale a ONU, în septembrie, însă SUA au blocat această idee: la ei se apropiau alegerile. Acum sînt aşteptate alegeri în Israel, astfel că SUA se vor opune din nou reuniunii”.

Într-adevăr, premierul Israelului, Benjamin Netanyahu, ar dori să evite, în ajunul alegerilor pentru Knesset, o amplă dezbatere a temelor sensibile din procesul de reglementare, în special pe marginea recent aprobatei construiri a 3.000 de noi locuinţe în Ierusalimul de Est şi Cisiordania. Acest plan a fost sprijinit de majoritatea israelienilor, însă a stîrnit o reacţie vehementă din partea UE, fiind criticat şi de Rusia. Bruxellesul a declarat că, în cazul în care planul va fi realizat, acest lucru “va submina serios perspectivele unei soluţionări diplomatice a conflictului şi va pune în pericol posibilitatea înfiinţării unui stat palestinian”.

La rîndul său, Washingtonul nu doar că nu a reacţionat la planurile Israelului privind construcţia de noi locuinţe pe teritoriul palestinian, ci i-a şi atenţionat pe palestinieni în legătură cu încercarea de a soluţiona această problemă prin intermediul Consiliului de Securitate al ONU şi Curtea Penală Internaţională.

În opinia expertului Zeev Hanin, refuzul Administraţiei Obama de a exercita presiuni asupra guvernului Netanyahu îi oferă Israelului posibilitatea de a nu face concesii în faţa liderului ANP, Mahmoud Abbas, care drept condiţie pentru demararea de negocieri propune îngheţarea de către Israel a construirii de colonii şi recunoaşterea Palestinei în graniţele din 1967. “Decizia strategică a Israelului este menţinerea statu-quo-ului, pînă cînd conducerea ANP va renunţa la condiţiile preliminare. Această poziţie va rămîne în vigoare şi după alegeri”, este convins Hanin.

În situaţia creată, pe care mulţi o consideră deja un impas, Moscova are o nouă iniţiativă: includerea Ligii Arabe la procesul de reglementare. Rusia este de părere că acest lucru “i-ar putea conferi procesului anvergură şi o dinamică nouă”, deoarece va fi vorba despre o posibilă reconciliere nu doar între Israel şi palestinieni, ci şi între Israel şi întreaga lume arabă. Experţii manifestă scepticism faţă de propunerea Moscovei. Ineficienţa mică a Cvartetului nu mai este demult pentru nimeni un secret. Invitarea LA ar putea complica şi mai mult eficienţa acestui format.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.