Ing. Ioan Roman – primarul comunei Viişoara: Conexiunile sînt profitabile şi mediului rural

Aşezată pe malul stîng al Arieşului, Viişoara pare o poartă de intrare în Cîmpia Transilvaniei, prefigurînd imaginea unei cetăţi ale cărei cote geografice urcă uşor deasupra municipiului Cîmpia Turzii. Cert este faptul că localitatea este consemnată din 1318, iar legendele spun că acest spaţiu avea forma unei guşi de pasăre pe care creşteau păduri de arini şi o sumedenie de şoareci uriaşi… În 1450, Viişoara avea croite şi amenajate trei drumuri de acces spre Urca, Luna şi Hădăreni, iar între anii 1570-1580 a avut statut de oraş, deşi populaţia era de cinci ori mai mică decît azi. Care sînt dimensiunile socio-economice, culturale şi umane ale Viişoarei anului 2011,  aflăm de la primarul comunei, ing. Ioan Roman, naturalizat aici, definitiv, după terminarea Facultăţii de Zootehnie.

        Reporter: De zece ani aţi încheiat un “contract” cu viişorenii şi urcanii, să faceţi din aceste localităţi o comună europeană. În ce măsură aţi şi reuşit?
I.R.: Din punct de vedere al însumării dimensiunilor administrative, răspunsul este afirmativ, mai ales dacă luăm în analiză faptul că Viişoara este o comună mare, ce numără peste 6000 de locuitori, cu bune tradiţii, bine instruţi, şi de ce nu, cu pretenţii competitive, deoarece doar cursul Arieşului îi desparte de municipiul unde mulţi s-au format profesional şi au avut locuri de muncă pînă în anii ’90, atunci cînd agricultura comunei producea pentru fondul de stat şi export importante cantităţi de cereale, legume, carne şi lapte. Chiar dacă schimbarea sistemului politic a provocat griji, derută, bucurii, speranţe, şomaj, bogaţi şi săraci, viişorenii nu au renunţat la acel echilibru sănătos şi la hărnicia necesară, chiar dacă nu-i suficient de profitabilă.
Rep.: Domnule primar Ioan Roman, dacă unora le place să spună că… iarna nu-i ca vara, haideţi să amintim şi noi că… toamna se numără bobocii. Ca şef al administraţiei publice locale, ştiţi la ce fac apropoul, mai ales că, în voiajul făcut la Urca, nu am mai recunoscut centrul civic al localităţii.
I.R.: Urca este un sat care-şi are propriile rezonanţe istorice şi culturale, o localitate ce creşte de la an la an. Ca număr de locuitori se apropie de cel al comunelor Rîşca, Ploscoş sau Buza.
Falimentînd industria din Cîmpia Turzii şi Turda, oamenii s-au cam  întors la vechile lor rosturi. Tocmai de aceea, am asfaltat drumul sătesc pe aproape 4 kilometri, Căminul cultural a fost adus la condiţia şi cerinţele prezentului, unde tineri şi vîrstnici au la dispoziţie săli spaţioase, cu încălzire centrală şi toate dotările necesare pentru a duce  mai departe tradiţia jocurilor populare  de aici, bine cunoscute în ţară şi străinătate.
La Festivalul interetnic desfăşurat în iunie la Viişoara, formaţia dansatorilor vîrstnici din Urca a urcat pentru ultima oară pe scenă, deoarece povara mediei de vîrstă, ce se apropie de 80 de ani, îi obligă să predea ştafeta tinerilor, cărora, cu bani de la bugetul local, le-am achiziţionat 20 de costume naţionale, 10 pentru fete, 10 pentru băieţi. Biserica ortodoxă de aici, nou construită, a fost finalizată în acest an, ea avînd o arhitectură impunătoare, iar canalizarea a fost încheiată pe o lungime de 5 kilometri, la care se şi pot racorda 170 de gospodării.
Pentru aprovizionarea cu apă potabilă curentă, din sursa Hăşdate-Turda, am construit un bazin de 200 mc, pentru a asigura necesarul de consum în sat, iar în scurt timp vom echipa cu cele necesare staţia de pompare, pentru a mări debitul necesar comunităţii de aici.
Rep.: Propun să ne întoarcem la Viişoara, domnule primar, pentru că, spre deosebire de Urca, unde aţi investit, preponderent, din bugetul local, acolo aţi… prins şi o importantă investiţie europeană pe Măsura 322.
I.R.: Am finalizat un proiect eligibil integrat pe această măsură 322, în valoare de aproape 2,5 milioane euro, bani europeni cu care am început şi terminat canalizarea pentru ape reziduale şi menajere, şi am modernizat drumurile în Viişoara. Dimensiunea reţelei de canalizare este de 24 km, acoperind toate străzile din Viişoara, la care, în ultimele 3 luni, s-au racordat 700 de gospodării. Lucrăm şi acum cu trei echipe, pentru ca întreaga racordare să fie gata de sărbători.
S-a modernizat drumul “Codiciului”, prin asfaltare, s-au construit rigole, podeţe la fiecare poartă, făcîndu-se trotuare moderne, pe un aliniament de 2 km. Implementarea proiectului s-a făcut în grafic, fără penalizări.
Rep.: Am observat că străzile sînt încă sub “amprenta” şantierului…
I.R.: Situaţia post-canalizare ne-a obligat să facem documentaţia necesară reabilitării străzilor, proiect ce a trecut de SEAP – licitaţia electronică, urmînd să trecem la acţiune, deoarece avem disponibili 36 miliarde lei la bugetul local. Noi nu ne-am împrumutat la bănci, deoarece am ştiut să protejăm fondul de rulment al comunei. Cît despre proiecte, două sînt în lucru: primul este un proiect de mediu ce vizează construirea unor piste de biciclete lungi de 11 km, în ambele sate, iar prin al doilea ne-am propus să construim o capelă la Viişoara, unde Consiliul local a alocat trei miliarde lei, din venituri proprii.
Rep.: În documentarea făcută, am aflat că sînteţi una dintre unităţile administrativ-teritoriale ale judeţului, cu mulţi elevi. Bănuiesc că şi baza materială din acest domeniu este pe măsură.
I.R.: Avem şcoli bine dotate, în care se pregătesc peste 600 de elevi. Toate clădirile au fost izolate termic, îşi au propriile sisteme de încălzire asigurată, apă şi grupuri sociale moderne, la fel şi unitatea preşcolară. Sala de sprt a şcolii a fost modernizată şi echipată cu cele necesare desfăşurării disciplinelor sportive din programa de învăţămînt. În curtea şcolii din Viişoara, am construit un teren cu gazon sintetic şi nocturnă, unde se practică mini-fotbal, baschet, handbal, volei şi alte sporturi. Avem cadre didactice calificate, ce îşi îndeplinesc cu responsabilitate profesia de dascăli.
  Rep.: Munca de primar v-a obligat la o… reconversie profesională, dar cred că rămîneţi deopotrivă şi specialistul din agricultură, mai ales că terenurile arabile de aici, aşezate în lunca Arieşului, au un mare potenţial productiv.
I.R.: Cum prima dragoste nu se uită, nici eu nu fac excepţie… În această perioadă, cînd agricultura ţării este la… pămînt, atît la propriu cît şi la figurat, în Viişoara, pămîntul se lucrează în proporţie de 75-80%. Se cultivă, în principal, cereale, legume şi plante de nutreţ. Avem 550 de mici fermieri înscrişi la APIA, unii dintre ei ocupîndu-se de pomicultură, floricultură, zootehnie şi chiar produc murături. Însă, aşa-zisul brand al fermierilor, este materializat prin producţia de cartofi timpurii şi a verzei de toamnă. Anual, în stînga şi dreapta Arieşului, se produc culturi duble, pe cca 250 ha; prima cultură este a cartofului timpuriu, iar a doua a verzei de toamnă. Dacă vreţi date statistice suplimentare, vă pot spune că, în anul agricol 2011, am obţinut o medie de 5000 kg grîu)ha şi 8000 kg porumb.
Rep.: Am mai reţinut că în această toamnă aţi organizat un adevărat festival al verzei. Ce a presupus el?
I.R.: Da, am organizat Ziua verzei la Viişoara, în care gospodinele comunei au prezentat zeci de produse culinare din varză, începînd cu tradiţionalele sarmale, varză a la Cluj, pînă la cele mai gustoase produse de patiserie. Cu acest prilej, am reuşit să pun faţă în faţă producătorii şi comercianţii de varză. Acţiunea a fost o reuşită şi prin prezenţa unor comercianţi… grei, cum ar fi Cora şi Real. Au fost încheiate mai multe contracte pentru comercializarea producţiei de varză, cartofi şi murături, creîndu-se bazele unui parteneriat profitabil, fără implicarea intermediarilor-profitori de pe munca truditorilor pămîntului.
Avem în stoc peste 5000 tone de varză şi foarte mult cartof, ale căror preţuri nu trec de 0,50 lei/kg. Aproape 1000 tone de varză se află în gospodăriile fermierilor Tökes Lászlo, Tökes Iosif şi Vereş Gheorghe. Pentru a veni în sprijinul producătorilor noştri, mă gîndesc să conving Consiliul local de necesitatea ridicării unui CLF.
Rep.: Prin sectorul zootehnic mai treceţi, domnule primar?
I.R.: Aproape zilnic, deoarece am un nucleu de zece vaci, de la care am predat în acest an procesatorilor mai multe mii de litri de lapte. Mai mult, mă gîndesc să măresc acest efectiv, deoarece am reuşit, împreună cu asociaţia producătorilor din zonă, să negociem preţul litrului de lapte la 1,2 lei. În acelaşi timp, aşteptăm acele măsuri guvernamentale necesare reabilitării agriculturii româneşti, capabilă să asigure hrana a 80 milioane de suflete, nu să importăm aproape 80 % din necesarul de consum.
Sîntem conectaţi la toate sistemele europene, dar ne lipsesc conectările… agricole, profitabile mediului rural.

Dumitru VATAU

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
Stiri Cluj Faclia
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.