Înfrângere neașteptată a baschetbalistelor de la U Cluj

Universitatea Cluj a pierdut primul meci din cadrul Turneului de 8 pentru finala Cupei României la baschet feminin, în fața celor de la Agronomia București, într-o partidă disputată în Sepsi Arena din Sfântu Gheorghe.

”U” a început perfect partida încheind primul sfert în avantaj, pentru ca apoi, cu fiecare act, să cedeze inițiativa și să părăsească terenul învinsă la un punct. A fost 60-59 pentru bucureștence, pe sferturi: 14-26, 16-12, 14-11, 16-10.

Antrenorul Ioannis Koukos a explicat pentru u-cluj.ro: „Din păcate nu am continuat seria foarte bună pe care am reușit-o în această lună. Am început foarte bine sub toate aspectele dar am comis din nou o serie de greșeli și acestea ne-au costat în final. Sunt foarte trist pentru acest insucces dar și înfrângerile fac parte din joc. Putem spune însă că sezonul este unul reușit, suntem în Play-off și ne concentrăm eforturile pe campionat.”

”U” mai are de jucat trei meciuri în sezonul regular, primul dintre acestea fiind programat miercuri 8 martie, în deplasare cu CSM CSU Constanța.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut