Înfloreşte ţara mea…

RADU VIDA

Povestea cu ”vom face” şi „vom drege” ne-a ieşit pe nas. Aşa că spusele ministrului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale vin să confirme propoziţiile deşarte de politician pîrît. Născut şi crescut parcă pentru a ne tromboni. Pe faţă! Că pe din dos, se mai aud şi acum ecouri din vechiul cîntec, ce mărşăluia pe cadenţa silabelor din titlul acestui editorial. Pentru cei mai tineri asta nu spune nimic, pentru că nici prin gînd nu le trece să lucreze în pomicultură. Iar cei mai vîrstnici îşi aduc aminte cu nostalgie de „banii de buzunar” şi „campaniile militare” pritocite la culesul fructelor din împrejurimile Clujului.
Vremurile s-au schimbat,  am schimbat pancartele, atîta doar că denumirile de epoci nu ţin de foame. Şi nici de plăcerea de a gusta un fruct zemos, din grădina proprie. Şi pentru că nu avem fructe, importăm. Pe bani adevăraţi!

Steluţa, Baciu, Palocsay şi zona dinspre Feleacu, Apahida, Huedin,  apoi, din Dej spre Urişor, Rugăşeşti, şi toată Valea Sălătrucului, dar şi alte plantaţii mai mici, îndestulau nevoile de consum ale judeţului şi produceau excedent important pentru export.  Acum, aceste zone pomicole nu mai există. Paragină! Pămînturi golaşe sau cu pomi îmbătrîniţi şi buruieni cît încape! Dezastru, în care nu mai lucrează nimeni. Oamenii şi-au împărţit şi aceste suprafeţe, le-au ciopîrţit şi ciuntit, în virtutea dreptului la proprietate a strămoşilor. Numai că situaţia s-a schimbat, plantaţiile pomicole nu se fac cu mîna goală, aşa că totul s-a dus pe apa sîmbetei. Şi a celorlalte zile… ale săptămînii.
Ce o fi prin ţară? Ministrul de resort susţine că mai avem 142.000 hectare, iar pomicultura anilor 2020 ar trebui să aibă cel puţin 200.000 ha. Bravo lui! (Doar cu 5 ani în urmă aveam… 207.000 ha, iar principalele distrugeri, cel puţin în judeţul nostru, s-au desăvîrşit pînă la acea dată).

Numai că din vorbe nu se poate. Şi nici măcar cu bani. Zice David Constantin că va aloca cca. 200 milioane de euro pentru programe complexe, care să revigoreze sectorul pomicol. Reconversie, replantare pe fostele livezi (?!?) , înfiinţarea de noi livezi… Poate. Fonduri pentru procesare, colectare şi prelucrare pentru obţinere de valoare adăugată… Poate.  Loturile nu depăşesc 3 hectare (în condiţiile în care specialiştii spun că eficienţa începe de la plantaţii de 20 de hectare). Forţa de muncă calificată s-a risipit în cele zări, tineretul nici că se gîndeşte la întoarcerea la ţară, utilaje nu sînt, iar fabrici  de prelucrare nu prea face nimeni. Că, vorba aia, am avut, dar le-am falimentat! Şi care-i întreprinzătorul ce şi-ar vîrî gîtul în laţ, din moment ce „Statu-i prost administrator”, nu-l ajută, ba-i pune chiar beţe-n… pomicultură!? În sectorul pomicol de la noi e atîta loc de întors, că, vorba unul contemporan, toate aeronavele low-cost şi n-ar acoperi necesarul! Producţia internă, precizează ministerul, acoperă doar 70% din necesarul de consum. Şi, vorba aia, sînt milioane de guri flămînde, care nu au pămîntul şi clima noastră. Şi care aşteaptă şi exportul nostru de fructe. La troc, sau pe bani cinstiţi.

Dar, am mai spus-o şi repet: atît timp cît nu se va face o adevărată restructurare în agricultură, banii alocaţi sînt pur şi simplu aruncaţi pe fereastră.  Organizarea de tip industrial, cu forţă de muncă calificată şi angajată, sezonieri pricepuţi, dotări tehnice moderne de producţie şi recoltare sînt cîteva condiţii minime pentru a putea măcar asculta visurile “onirice” ale domnului ministru Constantin.  Restul intră la diferite capitole birocratice, pînă la urmă: bune intenţii, propagandă de partid, capital electoral. Sau, şi mai rău, fandoseala în faţa şefilor şi a electoratului. Care, după cum am spus, nu ţine de înflorirea pomiculturii autohtone.
Şi cu atît mai puţin a patriei.