Inflație galopantă în România. Creșteri uriașe de preț la gaze naturale

Din aceeași lună a anului trecut și până în prezent, prețul la gazele naturale, ulei comestibil și combusibili au crescut cu peste un sfert.

Datele Institutului Naţional de Statistică arată că, în intervalul noiembrie 2020 – noiembrie 2021, cel mai mult s-au scumpit uleiul comestibil – cu 28,17% şi cartofii – cu 22,55%. De la începutul acestui an, uleiul comestibil s-a scumpit cu 25,47% şi cartofii cu 19,61%. La produsele alimentare nu au fost înregistrate ieftiniri.
Dintre mărfurile nealimentare, cele mai mari creşteri de preţ au fost consemnate la gaze naturale – cu 49,42% şi combustibili – cu 25,55%, în timp ce prețul la energie electricăa crescut faţă de începutul anului cu 8,14%.

La servicii, cele mai mari creşteri de tarife au fost consemnate la alte servicii (cu 7,01%), cele de apă, canal, salubritate (cu 6,88%) şi serviciile poştale (cu 5,53%), în timp ce transportul aerian s-a ieftinit cu 0,94%.
Rata anuală a inflaţiei a coborât la 7,8% în noiembrie, de la 7,9% în octombrie, în condiţiile în care mărfurile nealimentare s-au scumpit cu 10,49%, mărfurile alimentare cu 6,10%, iar serviciile cu 4,09%.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut