Inflația a coborât ușor în noiembrie

Rata anuală a inflaţiei a coborât la 2,1% în luna noiembrie a acestui an, de la 2,2% în octombrie, în condiţiile în care mărfurile alimentare s-au scumpit cu 3,81%, serviciile cu 2,77%, iar mărfurile nealimentare cu 0,78%.

Conform datelor prezentate de Institutul Naţional de Statistică, preţurile de consum în luna noiembrie 2020 comparativ cu luna noiembrie 2019 au crescut cu 2,1%. Rata anuală calculată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum (IAPC) este 1,7%. Rata medie a preţurilor de consum în ultimele 12 luni (decembrie 2019 – noiembrie 2020) faţă de precedentele 12 luni (decembrie 2018 – noiembrie 2019), calculată pe baza indicelui preţurilor de consum (IPC), este 2,8%. Determinată pe baza IAPC, rata medie este 2,5%.
Banca Naţională a României
(BNR) estimează o inflaţie de 2,1% la sfârşitul acestui an, în scădere cu 0,6% faţă de prognoza anterioară, şi de 2% în trimestrul III din 2022. Potrivit Raportului asupra inflaţiei, pentru finele anului viitor, BNR reconfirmă valoarea din proiecţia precedentă în cazul ratei anuale a inflaţiei IPC (2,5%), în timp ce prognoza ratei anuale a inflaţiei de bază a fost revizuită uşor descendent (cu 0,1%, până la 2,1%).

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut