Industriaşii europeni sprijină Elveţia

Le Temps

Elveţia se bazează pe sprijinul marilor patroni europeni ca să ajungă la un acord rapid cu Bruxellesul. Ministrul de externe, Didier Burkhalter, nu mai vrea ca Elveţia să fie denigrată sistematic şi el crede că ea poate să depăşească blocajele.

Optimismul şefului diplomaţiei elveţiene se datorează faptului că a primit un sprijin important din partea puternicei Businesseurope, federaţia europeană a industriilor şi patronatelor (Medef, Bundesverband der Deutschen Industrie, Confindustria italienne, British Industry etc.). El ştie că nu este un lucru determinant, dar consideră că frontul european devine mai puţin ferm.

Într-o scrisoare din 30 mai, trimisă lui José Manuel Barroso, preşedintele Businesseurope, germanul Jürgen Thumann, atrage atenţia asupra necesităţii de “a se ajunge cît mai repede la o soluţie pragmatică cu Elveţia în domeniul energiei”.

Businesseurope aminteşte că, în virtutea poziţiei sale geografice, Elveţia este o platformă centrală pentru schimburile de electricitate în cadrul UE, reprezentînd 11% din schimburile totale europene de energie şi 20% din capacităţile de tranzit transfrontaliere. Or, dezvoltarea platformei elveţiene va necesita investiţii de 5-6 miliarde de euro în următorii zece ani. “Aceste investiţii sînt urgente, deoarece industria nu poate fi supusă riscurilor de restricţii sau chiar unor întreruperi în alimentaţia cu energie electrică”.

Desigur, ideea unui acord privind electricitatea, care să fie un exemplu pentru alte acorduri bilaterale, a fost abandonată între timp. Consiliul federal va propune Bruxellesului negocierea unei strategii bazate pe doi piloni independenţi, unul elveţian, celălalt european. Elveţia ar urma să creeze o autoritate naţională independentă, aleasă de Parlament, care să controleze aplicarea acordurilor pe teritoriul ei. În caz de divergenţe, se va putea apela la Tribunalul federal, apoi, doar la final problema va putea fi discutată într-un comitet mixt cu europenii. Dar pentru europeni, o autoritate independentă nu poate fi decît supranaţională; Elveţia nu poate pretinde să se supravegheze pe ea însăşi.

“Partenerii europeni spun acum că, înainte de semnarea unui acord privind electricitatea, trebuie să aşteptăm a doua etapă a liberalizării pieţei Elveţiei”. Or, lucrurile s-au blocat din cauza refuzului cantoanelor de a renunţa la prerogativele lor.

Declanşarea clauzei de salvgardare împotriva resortisanţilor din opt ţări din Europa de Est a generat o serie de critici la adresa Elveţiei, deoarece această decizie atinge un punct extrem de sensibil: nediscriminarea între membrii UE. Şi Berna a întîrziat prea mult în propunerea de soluţii pentru concurenţa fiscală, considerată neloială, sau pentru problemele legate de reluarea dreptului comunitar.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.