Început de stagiune gherleană

Potrivit tradiţiei, după începerea anului şcolar, în municipiul Gherla debutează în noua stagiune şi cele 13 formaţii artistice ale Casei Municipale de Cultură. Primii care au urcat din nou pe scenă au fost dansatorii din Ansamblul „Ardealul”. Formaţia condusă de peste 20 de ani de Ioan Miheştean are trei grupe de vîrstă, cei mai mici urmînd cursurile de dansuri populare. Un program încărcat vor avea în această toamnă şi membrii Corului mixt „Corala Magna”. Corul condus de prof. Valer Perşa va organiza şi în acest an tradiţionalul festival coral de toamnă şi va participa la o manifestare ce se va desfăşura la Sighişoara. În zilele următoare se reunesc şi talentaţii scriitori şi poeţi care activează în cadrul Cenaclului literar „Ion Apostol Popescu”, iar taraful dirijat de Emil Mihai va susţine mai multe spectacole folclorice.
Sz. Cs.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.