Începe cursa pentru preşedinţia viitoarei Comisii Europene

EurActiv

Cursa pentru succesiunea lui José Manuel Barroso la conducerea Comisiei Europene după 2014 a început, unele dintre numele vehiculate ca posibili candidaţi fiind al Vivianei Reding, în prezent vicepreşedinte al CE, responsabilă pentru justiţie şi drepturi fundamentale, şi al preşedintelui PE, Martin Schulz.

Surse comunitare au declarat pentru EurActiv că Reding a “început campania” pentru preşedinţia viitorului executiv al UE. Alte surse din Comisie au fost mai curajoase, explicînd clar care este baza pe care se va construi campania Vivianei Reding. “Cele trei mandate ale sale de comisar european înseamnă că are experienţa de partea sa şi are legături excelente în Parlamentul European încă de cînd era eurodeputată. Este un susţinător fervent al Europei şi chiar ar fi greu de găsit cineva mai proeuropean decît ea”, a explicat un oficial din executivul comunitar, apropiat al vicepreşedintei CE.

Alte informaţii vehiculate în cercurile diplomatice europene vorbesc de o viitoare candidatură a actualului preşedinte al PE, germanul Martin Schulz, la preşedinţia viitoarei Comisii Europene. “Partidul Socialiştilor Europeni va prezenta la momentul oportun un candidat cu o imagine publică proeminentă şi cu experienţă europeană. Martin Schulz este de trei luni la preşedinţia PE, îşi concentrează munca, eforturile şi aspiraţiile pe postul în care a fost ales – reprezentarea intereselor PE şi ale membrilor săi”, a spus Machmer.

La Berlin există în prezent speculaţii că Angela Merkel, cancelarul Germaniei, îl consideră pe actualul premier italian Mario Monti, fost comisar european în două mandate, drept un bun candidat pentru funcţia de preşedinte al Comisiei Europene. Monti nu face parte din nicio familie politică şi un astfel de candidat ar fi implicat într-o campanie mult mai puţin politizată.

Deşi Jose Manuel Barroso nu va demisiona pînă în 2014, este surprinzător că speculaţiile privind numele succesorului său au apărut deja.

Declaraţiile timpurii privind o candidatură oferă un anumit grad de incertitudine, dar indică în acelaşi timp curaj politic. Totuşi, orice candidat se expune unui anumit risc. Se mai pot întîmpla multe în doi ani. În Luxemburg, Franţa şi Germania vor avea loc alegeri în acest interval.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.