Încep probele Evaluării Naționale la finalul clasei a VI-a

Un număr de 6.059 elevi, dintre care 4.402 din mediul urban (3.131 elevi doar din municipiul Cluj-Napoca) și 1.657 din mediul rural, vor susține, în perioada 25 – 26 mai, evaluările specifice la finalul clasei a VI-a.

Miercuri, 25 mai, elevii vor susține proba scrisă la Limbă și comunicare, iar joi, 26 mai, se va desfășura proba scrisă la Matematică și Științe ale naturii. Elevilor aparținând minorităților naționale, care au urmat cursurile în limba maternă, li se asigură testul care vizează evaluarea unor competențe din aria curriculară Matematică și Științe ale naturii atât în limba în care au studiat, cât și în limba română.

Probele scrise încep la ora 9:00. Timpul alocat elaborării fiecărei lucrări scrise este de 60 de minute, din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor fiecărui elev. Toate sălile de clasă în care se vor susține probele au în dotare camere funcționale de supraveghere video și audio – precizează Inspectoratul Școlar Județean Cluj.

Rezultatele obținute de elevi la probele scrise de la finalul clasei a VI-a „fac obiectul unei diagnoze de sistem”. Aceste rezultate se comunică individual fiecărui elev și părinte, nu se consemnează în catalogul clasei și nu se afișează.

M. TRIPON

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut