Încă două transferuri reușite de CFR Cluj. Internațional grec sub comanda lui Mandorlini

CFR Cluj l-a transferat, vineri, pe Panagiotis Tachtsidis, internațional grec în vârstă de 32 de ani. Tachtsidis este mijlocaș și  are o carieră demnă de remarcat, acesta având la activ 156 de meciuri în Italia, În Serie A, la echipe precum AS Roma, Torino, Cagliari, Lecce, Genoa, Verona, Catania și Cesena. De asemenea, acesta a mai evoluat în țara natală la AEK Atena și Olympiacos, în Arabia Saudită pentru Al-Fayha, dar și în Emiratele Arabe Unite la Khor Fakkan.

”La vârsta de 21 de ani, fotbalistul a fost convocat pentru prima dată la naționala mare a Greciei, reprezentativă pentru care a bifat 25 de selecții, și alături de care a participat la Cupa Mondială din Brazilia în 2014.

Îi urăm bun venit la echipa noastră și îi dorim cât mai multe reușite!”, este anunțul postat de clubul din Gruia pe pagina oficială de Facebook.

Tot vineri, Luca Mihai, mijlocașul central în vârstă de 19 ani, a devenit noul jucător al celor de la CFR Cluj.

Născut la București, Luca Mihai a ajuns încă de la vârsta de 15 ani în Italia, unde a evoluat pentru echipele de tineret ale formațiilor Chievo, Bologna și Spal. La nivel de seniori, mijlocașul a evoluat pentru AC Trento și AlbinoLeffe.

Ulterior, la vârsta de 17 ani, Luca Mihai a făcut pasul la echipa de seniori a celor de la Bologna, unde a fost antrenat de regretatul Sinisa Mihajlovic.

”Un obișnuit al grupelor de juniori ale Naționalei României, Luca a fost convocat anul trecut și la reprezentativa U20 a țării noastre, jucând împotriva Italiei și Poloniei”, este anunțul celor de la CFR Cluj pe pagina oficială a clubului.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut