Inaugurarea Turda Arena 2024 – O trilogie de Sport, Muzică și Divertisment

Evenimentul de inaugurare a celei mai noi și săli polivalente din România-Turda Arena a reunit peste 15 mii de participanți în cele trei zile de activități cu sport muzică și divertisment.

Eveniment de top care a unit sportul, muzica și divertismentul într-o trilogie de neuitat a avut loc în perioada 12-14 aprilie, creînd strânse legături între membrii comunității clujene. Timp de trei zile, Turda Arena a fost epicentrul unei experiențe unice, plină de spectacole, surprize și momente magice.

Organizat cu sprijinul unor sponsori de elită precum: Nova Power and Gas, Terapia, BCR, Salina Turda, Compania de Apă Arieș, Street Food Festival, SUPERCOM, Sarerom, STADA, AWE Infra, Perpetuum Renewable Energy South East Europe, Wonderland, Moldovan Carmangerie, Nello Construct, Policlinica Oprișani, Ella Apartments, DDD Insecto, Casa Rațiu Turda, InterArte Turda, DanDanTur, Milexim și Alis Grup Turda, evenimentul a reușit să aducă împreună comunitatea locală și vizitatori din țară într-un spirit de bucurie și unitate pentru această realizare.

Turda Arena a fost martorul unor spectacole inedite din lumea sportului, concerte de excepție și momente de divertisment, iar atmosfera și energia pozitivă au fost alimentate de entuziasmul și pasiunea fiecărui participant, creând astfel amintiri de neuitat.

“Turda Arena a devenit realitate și va fi un loc unde fiecare dintre noi poate găsi inspirație și motivație. Aș dori să mulțumesc tuturor celor implicați în realizarea acestui proiect extraordinar”, a declarat Cristian Matei, primarul municipiului Turda.

„Echipa Turda Arena își exprimă recunoștința față de toți cei implicați în realizarea acestui eveniment remarcabil. Mulțumim sponsorilor noștri, partenerilor, artiștilor, sportivilor și tuturor celor care au contribuit la succesul acestui eveniment de excepție. Fără sprijinul vostru și fără participarea activă a comunității, această trilogie de sport, muzică și divertisment nu ar fi fost posibilă.

Ne bucurăm să anunțăm că peste 15.000 de oameni au participat la acest eveniment, contribuind astfel la atmosfera extraordinară și la succesul său răsunător”, au transmis organizatorii.Turda Arena este pregătită să găzduiască o varietate de evenimente, de la concerte și spectacole sportive până la conferințe și expoziții. Cu o capacitate generoasă și facilități moderne, Turda Arena este destinația ideală pentru organizarea de evenimente de toate dimensiunile și natura lor.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut