Inaugurare cu ştaif: La deschiderea Iulius Parc cîntă Opera Română

Iulius Parc va fi inaugurat în 23 octombrie cu un concert al Operei Române, care va include, printre altele, arii din opere celebre şi momente de balet. Iulius Parc – zona verde din proximitatea lacului din cartierul Gheorgheni – a fost amenajată cu aproximativ 10.000 metri pătraţi de gazon special pentru trafic intens şi peste 18.000 de arbori şi arbuşti de diferite dimensiuni. În arealul de lîngă Iulius Mall au fost aduse specii deosebite de plante, iar vizitatorii vor avea la dispoziţie un pietonal suspendat deasupra lacului, o pistă pentru ciclism şi pentru alergare, alei de promenadă şi spaţii de relaxare echipate cu bănci.

Cu ocazia inaugurării este lansată o campanie de amenajare a pieţei Unirii din Cluj-Napoca. Astfel, în perioada 23 octombrie – 6 noiembrie, toţi cei care vor posta pe pagina de Facebook Iulius Parc o fotografie care ilustrează „colţul lor preferat de natură” vor ajuta la amenajarea unor spaţii verzi din piaţa centrală a oraşului. Fiecare fotografie înscrisă în aplicaţie înseamnă un leu donat de Iulius Group cu acest scop. Suma aferentă fotografiilor postate de clujeni va fi investită în amenajarea rondurilor, ghivecelor şi bazei statuii lui Matei Corvin.

V.D.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.