ÎNALTE CEASURI ANIVERSARE

 La ora când apar aceste rânduri, Fundaţia Culturală CARPATICA şi Revista de cultură urbană ORAŞUL, împreună cu preşedintele fondator şi directorul lor general, arhitectul clujean Ionel VITOC, se pregătesc de aniversare: prima de 20 de ani, cea de a doua de 10 ani, de când apare sub egida amintitei Fundaţii. Orice lucru început, durabil în timp, creează în spatele său o naraţiune, o istorie, o continuare sui generis, la nivelul altui timp, de data aceasta, ca un început perpetuu. Iar acel lucru, odată început, strunit de ardoarea pasiunii şi de văpaia cuvântului, se transformă în comuniune de idei, în operă, în iubire…

• Michaela Bocu –  Istoria, să începem cu istoria. Ce ne spune aceasta, în datele ei semnificative, despre Fundaţia Culturală CARPATICA şi Revista de cultură urbană ORAŞUL?
Ionel Vitoc – Istoria noastră începe acum 20 de ani, dar izvoarele ei trebuie să le căutăm în clasele liceului, azi Colegiul „Mihai Eminescu” din Satu Mare. Pentru mine, cel de azi, perioada anilor de liceu a fost perioada mea dacică. Nu pentru că am studiat istoria neamului românesc. Nu! Atunci, în conjunctura acelor ani, m-am format. Atunci aveam profesori eminenţi care au lăsat urme adânci, formatoare, în conştiinţa mea. Trăiam, ca toţi colegii mei, un optimism irezistibil şi speranţa că ziua de mâine va fi cea fără de griji. Şi asta pentru că, în acele momente, grijile mi se păreau mai puţine. Azi le vedem catastrofice şi, desigur, le găsim o cauză şi un vinovat. În acea atmosferă, noi, tinerii, eram dornici de cunoaştere. Preferam cercurile literare ale profesorilor mei Georgescu şi Dumitrescu, eram prezent la toate concursurile CITIŢI CARTEA. Din setea de citire, cărţile din biblioteca şcolii nu-mi ajungeau şi nu erau ale mele. Mânat de dorinţa de a le avea, eram în librăriile în care se desfăşurau acele concursuri – care erau mai degrabă dezbateri pentru un public participativ, tânăr. Ca mine erau mulţi. Foarte mulţi. Toţi se înghesuiau să răspundă. De fiecare dată mă întorceam acasă cu un vraf de cărţi. Fără să-mi dau seama, mi-am deschis sufletul spre literatură, deşi preocupările mele se îndreptau mai degrabă spre chimie, medicină, fotografie, domeniile experimentale şi de cercetare. În final, am ajuns arhitect. A fost o perioadă de Antichitate şi Ev Mediu. Cel mai atras am fost de Renaştere. Era pe firea mea: optimistă şi cu deschidere spre viitor. A urmat firescul, aparent palpabil. Fiecare etapă prezentă s-a bazat pe acumulările şi învăţămintele celei anterioare.

• M.B. – Când putem spune că a fost aşezată prima bornă din lungul drum de 20 de ani?
I.V. – Pe acest fond, în 1996, în altă conjunctură socială, preocupările mele extraprofesionale, cu profund caracter cultural, au fost sesizate de ilustrul profesor universitar Iustinian Petrescu, care m-a sfătuit să pun bazele unei fundaţii. Am făcut-o. La 17 iunie 1996 am înregistrat Fundaţia Culturală şi de Caritate pentru Protecţia Patrimoniului Cultural Naţional „Carpatica.”

• M.B. Primele ieşiri la rampă?
I.V. – Timpul s-a scurs, activitatea, manifestările nu se legau, într-un context în care toată lumea era preocupată de politică şi de ziua de mâine… Prima acţiune majoră s-a petrecut la Muzeul Etnografic al Transilvaniei, unde am lansat un CD cu colinde interpretate de Gheorghe Sărac, apoi, o expoziţie de icoane a echipei colegului meu, arhitect Bratiloveanu, dar şi alte evenimente. Pot spune că a fost o perioadă benefică, în care am cunoscut multe personalităţi care activau în cultură, am acumulat experienţa care mi-a folosit în dezvoltarea ulterioară a Fundaţiei.

• M.B. – Cum s-a născut revista?
I.V. – În 2006, conjunctura m-a împins să iau o decizie radicală, aceea de a conduce destinele unei reviste, cu alte conotaţii în societatea românească, pentru că aceasta (societatea) se dovedea, la vremea aceea, tot mai puţin implicată în decizii care presupuneau implicare şi cultură. Cultură urbană.
Fundaţia Culturală CARPATICA asigura cadrul protector şi financiar al iniţiativei şi SC Ambient Proiect SRL oferea spaţiul de organizare şi de desfăşurare a activităţilor. La început au fost Marcel Mureşeanu, Mircea Popa, Constantin Zărnescu, Horea Muntenuş, Vasile Lechinţan, Constantin Oros, Iosif Viehmann, Crişan Mircioiu, Alexandru Fărcaş, Pompiliu Manea, Ioan Radu Munteanu, Michaela Bocu, iar ulterior s-au ataşat grupului nostru şi alte personalităţi ale vieţii culturale clujene, ajungând astfel la componenţa de azi.
• M.B. – Povestea continuă…
I.V. – La prima întrunire a grupului s-au făcut propuneri privind denumirea revistei. Inspiraţia lui Marcel Mureşeanu, deşi neînţeleasă de mulţi din cei prezenţi, a fost găsită ca fiind cea mai potrivită scopului urmărit, aceea de a pune bazele unei reviste de cultură urbană. În primul număr chiar explic: „De ce Oraşul?”.
Începând din 2008, colectivul de redacţie avea un nou secretar general de redacţie, Petru Poantă, colegiul de onoare al redacţiei fiind format din profesorii universitari Radu Munteanu, Ioan Aurel Pop, Marius Porumb, Crişan Mircioiu, Dumitru Protase, Iosif Viehmann şi Constantin Rîpă. Atunci a avut loc chemarea la acţiune pentru „Cluj-Napoca 2020 – Capitală Culturală Europeană”… Preocupările pentru creşterea revistei şi pentru ca aceasta să-şi atingă scopul, conduc la o formă nouă de organizare: director Ionel Vitoc; seniori editori: Marcel Mureşeanu, Petru Poantă (până în 2015), Mircea Popa, Constantin Zărnescu; redacţia: Michaela Bocu, Adrian Chircă, Negoiţă Lăptoiu, Vasile Lechinţan, Constantin Rîpă, Iosif Viehmann. Cu această ocazie, Fundaţia cuprinde în colegiul de onoare şi pe prof. univ. dr. Dafin Mureşanu.

• M.B. – Mai aproape de zilele noastre? Să reamintim cititorilor că activitatea Fundaţiei se sprijină pe cinci mari direcţii: editarea Revistei de cultură urbană ORAŞUL; Saloanele de artă CARPATICA; Conferinţe şi lansări de carte; Spectacole la Casa Artelor; Tabăra de artă de la Vălenii Şomcutei.
I.V. – Anul 2015 marchează recunoaşterea Revistei ORAŞUL de către Uniunea Universităţilor Clujene, care-şi asumă disponibilitatea de a colabora. Pentru noi, această decizie depăşeşte în importanţă aportul material al Uniunii, fără de care apariţia revistei ar fi fost o mare problemă.
Activitatea noastră, în cifre seci, înseamnă:  52 de expoziţii; 115 lansări de carte; 17 conferinţe; 27 spectacole; 8 ediţii ale taberei de la Vălenii Şomcutei (la care au fost implicate direct 240 de persoane, plus administraţia oraşului şi părinţii copiilor).
Revista ORAŞUL a apărut în 38 de numere, două 39-40 fiind în curs de apariţie. Au scris în paginile revistei 417 colaboratori.
• M.B. – Şi nu orice fel de colaboratori…
I.V. – Între colaboratorii noştri ne onorează cu semnătura academicieni, profesori universitari de prestigiu, scriitori, poeţi, istorici, arhitecţi, artişti plastici, medici, „orăşeni” de diverse profesii şi angajamente sociale, preocupaţi cu toţii de ORAŞUL lor.

• M.B. – Către cine vă îndreptaţi mulţumirile, acum, la aniversare?
I.V. – Deşi drumul parcurs nu a fost uşor, graţie angajamentului fiecăruia dintre cei care creează revista şi dedicaţiei colaboratorilor, ORAŞUL a putut să iasă la rampă cu 40 de numere. Iată de ce privim spre viitor cu convingerea că acesta ne aşteaptă cu încredere. Mulţumesc: soţiei mele; colegiului de redacţie, profesorilor în faţa cărora mă închin cu profundă recunoştinţă pentru munca lor voluntară, plină de profesionalism şi abnegaţie; celor care ne-au sprijinit financiar şi continui să cred în acest proiect – Clujul Capitală Culturală.
Menţionez, de asemenea, că revista costă. Nu puţin. Iar sprijinul financiar primit, chiar dacă nu acoperă toate cheltuielile, ne-a menţinut în viaţă! Fără să fac vreun clasament în funcţie de suma primită, ne-au sprijinit Uniunea Universităţilor Clujene – universităţi ai căror onorabili rectori au votat, în unanimitate, pentru susţinerea activităţilor Fundaţiei Culturale CARPATICA legate de Revista ORAŞUL, Universitatea „Babeş-Bolyai”, familia Carmen şi Ovidiu Turcu, mari iubitori ai neamului şi ai valorilor culturale ale acestuia, care a găsit un prieten în Fundaţia Culturală CARPATICA, Primăria Municipiului Cluj-Napoca, Consiliul Judeţean Cluj, Companiile de apă şi transport public, Consiliul Judeţean Maramureş, Primăria oraşului Şomcuta Mare ş.a.

• M.B. – O întrebare banală, dar nu ne putem abţine să nu v-o adresăm, pentru că ne interesează ce veţi încerca să puneţi în operă în viitor. Aşadar, cu ce gânduri priviţi spre 2017?
I.V. – Sperăm să se petreacă, în 2017, o dublă deschidere, una a noastră spre „Orăşenii Oraşului”, prin înfiinţarea unei Academii deschise comunicării, şi cealaltă, care să vină spre noi din partea celor cu posibilităţi care să ne permită nu numai să existăm, ci şi să ne dezvoltăm şi să realizăm propunerile făcute în cadrul proiectului (lansat, în premieră, de noi, cum se ştie) – Clujul, Capitală Culturală Europeană: Monumentul dedicat Şcolii Medicale Clujene, Monumentul Cardinalului Iuliu Hossu şi Placa dedicată Centenarului Marii Uniri.

• M.B. – Acum, că ne aflăm la vremea urărilor, tot ceea ce v-aţi propus – să se-mplinească, cum dulce zice în „ologhina” feciorilor din Arpaşul de Sus: „Florile dalbe peste măr/ Dormi, domn bun, dormi ori nu dormi?/ De veţi om bun dormiţi/ Scoală, scoală, nu dormire/ Că nu-i vremea de dormit,/ Că-i vremea de podobit,/ Că vin junii lui Crăciun/ Şi-aşa-mi vin cu Dumnezeu,/ Cu veşminte daurite/ Lungu-i lung până-n pământ,/ Largu-i larg pe jur pământ/ Tu pe toţi i-ai miluit/ Săracii ţi-au mulţumit,/ Slavă-n cer ţi-o ridicat,/ Dalea-n rai că te-o băgat,/ Şi-o-nchinăm cu sănătate”.

A consemnat Michaela BOCU
m.bocu@ziarulfaclia.ro

Fundaţia Culturală CARPATICA – 20 de ani
Momentul aniversar va fi marcat vineri, 16 decembrie, de la ora 17, la Galeria CASA ARTELOR din Cluj-Napoca, B-dul Eroilor nr. 16. În program: vernisajul Salonului de iarnă CARPATICA, în cadrul căruia expun artiştii Ioana Antoniu – pictură, Elena Basso-Stănescu – artă textilă, Liviu Mocan – sculptură, Radu Pulbere – pictură •Acordare de diplome• Moment muzical cu mezzosoprana Lavinia Bocu.