În spiritul tradiţiilor populare

În această vară, pe oriunde am participat la întîlnirile fiilor satului din împrejurimile municipiilor Gherla şi Dej, am avut ocazia să revedem renumitul grup folcloric „Cebenii”, însoţit, desigur, de cunoscuţii interpreţi de muzică populară Ioan şi Grigore Zegrean, născuţi şi ei în frumoasa localitate aparţinînd comunei Sînmărtin. De fapt, acest grup minunat continuă vechile tradiţii şi obiceiuri ale faimoasei şezători din Ceaba, laureată la mai multe festivaluri şi concursuri folclorice din ţară. Dar, timpul a trecut, membrii ei au îmbătrînit. Iată însă că aceste frumoase datini populare sînt continuate, şi încă cu mare succes, de grupul folcloric actual. Acesta este format din zece membri (uneori sînt şi mai mulţi). Zilele trecute i-am revăzut cu ocazia Întîlnirii fiilor satului Cătina, unde au fost în centrul atenţiei prin splendidele costume populare specifice locului, dar şi prin repertoriul abordat. Da, în unele sate se mai păstrează vechile obiceiuri populare, iar la Ceaba oamenii ştiu să fie la înălţimea aşteptărilor şi în acest domeniu, revigorînd chiar şi Jocul de Şură, un obicei duminical, care se mai practică şi în zilele noastre (în anii 80 am participat şi noi la această întîlnire de sfîrşit de săptămînă!). În ultima perioadă, de talentul şi dăruirea pentru arta mişcării populare s-au convins toţi aceia care au urmărit evoluţiile formaţiei din Ceaba, indiferent că a fost vorba de Gherla, Cluj-Napoca, Dej, Nireş sau Cătina. Peste tot au fost aplaudaţi şi apreciaţi.

Un astfel de grup folcloric mai există şi în satul Orman, comuna Iclod, unde primarul Emil Pîrţoc şi viceprimarul Gheorghe Moţ au reuşit să-i adune pe toţi acei locuitori ai satului care cunosc repertoriul vechi al formaţiei, aceştia susţinînd periodic spectacole în faţa publicului local. La ultima reprezentaţie pe scenă am numărat nu mai puţin de 30 de artişti, de la copii pînă la pensionari de peste 70 de ani, ocazie cu care toate categoriile de vîrstă au cîntat şi au dansat, aşa cum numai ei ştiu să o facă.

SZ.Cs.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.