În problema euro, ultimul cuvînt aparţine Berlinului

Süddeutsche Zeitung

Viitorul euro nu depinde nici de Italia, nici de Spania sau Portugalia, Irlanda, Cipru ori chiar Grecia. Modul în care va evolua moneda unică europeană se va decide la Berlin şi nicăieri altundeva, subliniază publicaţia menţionată. Astfel, nucleul crizei din zona euro se află astăzi în capitala Germaniei şi nu la Atena sau Madrid.

Numai Germania îşi poate asuma cea mai mare parte a efortului legat de salvarea monedei unice europene, dar nu se ştie însă dacă nemţii îşi doresc acest lucru şi cît de mult timp vor putea să suporte o astfel de situaţie.

Decizia preşedintelui federal Joachim Gauck de a nu promulga încă legea privind fondul de stabilizare permanent pentru a-i da timp Curţii Constituţionale să studieze documentele elaborate în grabă relevă gravitatea situaţiei.

Observatorii străini remarcă surprinşi faptul că dezbaterea despre soarta euro este purtată în societatea germană într-o cheie moralistă: cum am ajuns să le plătim pensii grecilor, care se retrag din cîmpul muncii la 45 de ani? Dar, astfel de întrebări sînt irelevante: Germania nu a alocat încă niciun euro sistemului de pensii al Greciei.

Guvernul german trebuie să stabilească în mod clar ce poate face pentru salvarea monedei europene şi ce îi este permis. Legea Fundamentală a ţării, puterea economică a Germaniei şi societatea germană vor stabili aceste limite. Populaţia se teme pentru banii săi şi înclină să întrevadă un pericol în diferitele mecanisme destinate salvării euro.

Este clar că strategia pusă în aplicare pînă de curînd de Angela Merkel a eşuat cel puţin într-un aspect important: de la începutul anului 2010, ea a alocat pentru salvarea euro atît cît era necesar pentru ca situaţia să nu se agraveze. Ea a cîştigat timp în dorinţa lesne de înţeles de a nu scăpa frîiele din mîini, cu care îşi constrîngea partenerii la reforme. Această strategie a dus la unele rezultate, dar criza nu a fost depăşită, dimpotrivă, costurile au crescut. Există o teamă tot mai mare în eventualitatea unei noi crize globale, mult mai gravă decît cea precedentă.

În cazul prăbuşirii zonei euro, despre care se vorbeşte astăzi în sens literal, greu de crezut că se va putea evita o recesiune la nivel mondial. În aceste condiţii, despre viitorul Uniunii Europene, ca un tot întreg, se pot face doar raţionamente speculative în acest moment.

Dar şi salvarea euro va costa scump Germania, la fel şi Franţa, Italia etc. Recomandările FMI, G20 şi ale unor importanţi economişti se reduc practic la un singur lucru – statele din zona euro ar trebui cel puţin parţial să împartă între ele riscurile sistemelor lor bancare şi împrumuturilor publice.