În premieră la Teatrul „Puck” – Spectacolul „Strada cu îngeri”

Ziua de astăzi, 13 ianuarie, le aduce micilor spectatori clujeni o bucurie: premiera unui spectacol nou, despre oameni, îngeri, frumuseţe şi bucurie. Este vorba despre „Strada cu îngeri” în regia, scenariul şi scenografia lui Decebal Marin.

„Strada cu îngeri” este un spectacol non-verbal care ilustrează legătura dintre oameni şi îngeri, vorbindu-le spectatorilor despre bunătate, frumuseţe şi credinţă în mai bine, într-un limbaj poetic, specific jocului de marionete.

„Urmărim să atingem sufletul celui care este deschis să privească în profunzime. Îngerii sunt foarte prezenţi în vieţile noastre, chiar dacă nu suntem destul de deschişi să simţim inspiraţia şi protecţia pe care ni le dăruiesc. Fiecare dintre noi are parte de miracole cotidiene: avem momente de iluminare, momente de inspiraţie, când ni se pare că simţim atingerea angelică a lumii spirituale. Poate se întâmplă atunci când ne îndrăgostim, poate când ieşim în natură sau când interacţionăm cu animalelele. Ne emoţionează, iar acea lumină se trezeşte şi se amplifică. Despre această lumină vorbeşte spectacolul. Avem mai multe personaje şi vedem ce se întâmplă cu ele când lumina se trezeşte: se îndrăgostesc, se iartă, se bucură. Este un demers sensibil, delicat şi onest”, precizează Decebal Marin.

Distribuţia este formată din Andreea Bolovan, Ştefan Craiu, Robert Gutunoiu şi Andra Ştefan. Păpuşile sunt realizate de Ion Bătăiosu şi Decebal Marin, iar muzica este semnată de Traian Păcurar.

Spectacolul se va juca vineri, 13 ianuarie, de la ora 18. Va avea două reprezentaţii şi duminică, 15 ianuarie, de la orele 11 şi 12.30.

Vârsta minimă recomandată este de 8 ani.

De asemenea, sâmbătă, 14 ianuarie, de la ora 11, secţia maghiară va prezenta spectacolul „Szegény Dzsoni és Árnika”/„Sărmanul Djoni şi Arnica”. Regia este semnată de Varga Ibolya. Este un spectacol adaptat după povestea lui Ervin Lázár, despre dragoste adevărată, responsabilitate, loialitate, perseverenţă, libertate şi multe alte valori fundamentale. Eroul acţiunii este sărmanul Johnny, cel care, în ciuda comploturilor rău intenţionate şi seducţiilor răutăcioase ale Vrăjitoarei cu O Sută de Chipuri, ajunge să îşi cunoască până la urmă adevărata iubire: Árnika, frumoasa fiică a regelui Östör.

Vârsta minimă recomandată este de patru ani.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.