În pregătire la Braunschweig, Germania, ZIUA ROMÂNIEI pentru CLUJ-NAPOCA

IMG_6813 Aşa cum anunţam cu ceva timp în urmă, iniţiativa lansată de GROVE-MOLDOVAN Art-Foundation Braunschweig – prin fondatorii acesteia, Hans-Joachim GROVE şi Dr. Maria Rodica GROVE, Cetăţeni de onoare ai Clujului – privind promovarea, în Germania, a municipiului Cluj-Napoca şi a candidaturii acestuia la titlul de Capitală Culturală Europeană în 2021 prinde contururi tot mai precise. Cei doi Ambasadori Culturali ai Clujului au fost primiţi, cu ocazia recentei lor vizite la Cluj-Napoca, de primarul Emil Boc (foto 1), de preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie Cluj, dl Ştefan Dimitriu (foto 2) şi de rectorul şi prorectorul Universităţii Tehnice Cluj-Napoca – Prof.dr. ing. Vasile Ţopa, respectiv Prof.dr. ing. Sergiu Nedevschi (foto 3 ). Scopul L1280122.1vizitei şi al discuţiilor – organizarea, în ziua de 5 iunie a.c., la Braunschweig, a unei ZILE A ROMÂNIEI în favoarea municipiului CLUJ-NAPOCA. Evenimentele vor avea loc în spaţiile Galeriei de artă contemporană ROM-ART din oraşul german amintit. Punctele forte ale prezentărilor: CULTURĂ, TURISM, MEDIUL DE AFACERI şi ÎNVĂŢĂMÎNTUL CLUJEAN.

Într-o convorbire pe care am avut-o cu galeristul Hans-Joachim GROVE, acesta ne spunea următoarele: „În Germania, deficitul informaţional cu privire la România este încă enorm, iar această manifestare a noastră vine tocmai în întîmpinarea atenuării acestui deficit. Ulterior, intenţionăm să <instalăm> această ZI A ROMÂNIEI şi în capitală, la Berlin, unde să o itinerăm prin diverse spaţii şi să prezentăm şi alte oraşe ale României. Discuţiile în acest sens cu Ambasada României sînt în curs. Revenind la Cluj-Napoca, dorim să evidenţiem prin aceste evenimente multiplele posibilităţi pe care acest oraş din inima Transilvaniei le oferă, inclusiv Germaniei. Cît priveşte acţiunile umanitare ale GROVE-MOLDOVAN Art-Foundation Braunschweig, şi acestea vor fi prezentate cu ocazia ZILEI ROMÂNIEIMG_7013I, cînd participanţii vor putea vedea imagini fotografice realizate de noi şi filme despre România. Personalităţi importante din învăţămînt, cercetare, din mediul economic şi de afaceri vor fi invitate la aceste prezentări” – ne-a mai spus galeristul.

După cum este cunoscut din consemnările noastre anterioare, dl Hans-Joachim GROVE este, de multă vreme, reprezentant al Universităţii Tehnice Cluj-Napoca şi al Camerei de Comerţ şi Industrie Cluj pentru Germania şi, împreună cu soţia, dna Dr. Maria Rodica GROVE, se implică statornic pentru dezvoltarea legăturilor culturale, ştiinţifice şi economice între cele două ţări. Despre momentele semnificative din istoria acestor legături am consemnat la timpul potrivit; despre ce va fi – în relatările noastre viitoare.

Michaela BOCU

m.bocu@ziarulfaclia.ro

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.