In memoriam Petru Poantă

(n. 7 aprilie 1947, Cerişor /Hunedoara – 7 septembrie 2013, Cluj-Napoca). Critic literar, eseist. Facultatea de Filologie a UBB, Cluj-Napoca (1970). Echinoxist din prima generaţie. Debut absolut în Echinox, 1968. Căsătorit cu Irina Petraş şi tatăl Laurei Poantă.

Volume: Modalităţi lirice contemporane, 1973; Poezia lui George Coşbuc, 1976; Radiografii I, 1978; Radiografii II, 1983; Scriitori contemporani, 1994; Cercul literar de la Sibiu, 1997; 2006; Dicţionar de poeţi, 1999, 2000; Efectul Echinox sau despre echilibru, 2003; Opera lui George Coşbuc, 2004; Clujul meu. Oameni şi locuri, 2006; Clujul meu. Anii şaptezeci, 2007; Clujul meu. Radiografii, 2011; Clujul interbelic. Anatomia unui miracol, 2013.

Ediţii din G. Coşbuc, Ion Negoiţescu, Radu Stanca. Coautor la Scriitori Români, 1978; Dicţionarul Scriitorilor Români, 4 vol., 1995-2001; Dicţionarul General al Literaturii Române, 2004-2005.

Premiul Uniunii Scriitorilor, 2003.

Membru al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Cluj.

* * *

Modalităţi lirice contemporane (1973), Radiografii (1978), Radiografii 2 (1983) şi, acum, Scriitori contemporani. Radiografii (1994) sînt părţile încă neasamblate ca atare ale unei incitante panorame a literaturii române contemporane. Odihna întru fragment a criticului pare leneşă cînd nu e decît proba unui exacerbat spirit (auto) critic, a reticenţei în faţa definitivului. O amînare fertilă, în fond, şi responsabilă. Exersat mai cu seamă în interpretarea poeziei, Petru Poantă scrie, cu aceeaşi ştiinţă febrilă a decupării detaliului semnificativ şi a înscrierii lui într-o sinteză memorabilă, despre proză sau critică literară. Figurile scrisului său nu sînt niciodată singure, izolate, ci aşezate într-o societate valorantă, cu vecinătăţi şi interferenţe cartografiate meticulos. De aceea, remarcabile, mai ales, portretele de autor care trădează o secretă disponibilitate de moralist: un soi de Jiquidi al verbului critic ilustrînd „vieţi paralele”. Biografia autorului comentat este recepţionată în datele ei istorice, colorată afectiv, cu abia disimulate accente sentimentale – criticul, deşi, în varianta orală a manifestării sale, gata oricînd să lanseze săgeţi acide, este întotdeauna „de partea” autorului: înţelege, cîntăreşte, moralizează fin, împrumută cîteodată rădăcini, găseşte fiecărui detaliu biografic locul firesc şi legitim, ori măcar legitimabil, în opera însăşi. O generozitate critică inepuizabilă mascată de ironie şi de o „agresivitate” mai degrabă calamburescă, îndrăgostită de propriile performanţe. Petru Poantă are tenacitatea, instrumentele şi dăruirea unui explorator. Actul său critic este în stare să împlînte fanioane personalizante şi în ţinuturi care par, la prima vedere, ale nimănui. Ultima secţiune a noii sale cărţi reuneşte cîteva pagini excepţionale. Mini-eseurile cu pretexte adesea umile – cărarea, iarba, mîna în şold – construiesc grădini suspendate ale ideii, meditaţii surprinzătoare proiectate în durata lungă a istoriei, crochiuri de ontologie şi sociologie. Eliberat de rigorile impuse cronicarului, cel mereu „sub vremi”, Petru Poantă este, atunci, scriitorul. Cuvîntul său se desfată orînduind feţe ale lumii. Crochiul de faţă va fi confirmat, surprinzător de strîns, de cărţile sale de peste un deceniu (Irina Petraş).

Petru Poantă postdecembrist se îndreaptă spre o sociologie culturală a provinciei, ingenioasă în reconstrucţia unei atmosfere sau a coerenţei unui grup, folosind totodată, într-un context nou, instrumentele criticului literar. Apar astfel, cu această “filosofie” de reconstituire a atmosferei estetice a unui grup literar, două eseuri minunate prin conturarea liniilor de forţă, a legăturilor cu epoca şi prin detaşarea unor portrete: Cercul literar de la Sibiu. Introducere în fenomenul originar (1997, cu ediţia a doua în 2006) şi Efectul “Echinox” sau despre echilibru (2003). Din aceleaşi intenţii s-au născut şi primele două volume, consacrate de critic oraşului în care trăieşte din 1965, cînd devenea student: Clujul meu. Oameni şi locuri. O istorie subiectivă a Casei de Cultură a Studenţilor (2006) şi Clujul meu. Anii şaptezeci (2007), ambele apărute la Casa Cărţii de ştiinţă, cu promisiunea unor continuări. Dacă primii doi Petru Poantă vor dispărea sau numai se vor estompa din ce în ce mai mult cu timpul, cel de-al treilea Poantă va rămîne, cu siguranţă, multă vreme în memoria noastră. (Ion Simuţ)

Referinte critice:

Laurenţiu Ulici, „Prima verba“, Bucureşti, 1973; Al. Dobrescu, în „Convorbiri literare“, nr. 1/1974; Nicolae Manolescu, în „România literară“, nr. 52/1976; Radu G. Ţeposu, în „Echinox“, nr. 1/1977; Mircea Iorgulescu, „Scriitori tineri contemporani“, Bucureşti, 1978; Mircea Zaciu, „Alte lecturi şi alte zile“, Bucureşti, 1978; Nicolae Manolescu, în „România literară“, nr. 4/1979; Dan C. Mihăilescu, în „Tribuna“, nr. 49/1980; Mircea Tomuş, „Mişcarea literară“, Bucureşti, 1981; Gheorghe Grigurcu, „Critici români de azi“, Bucureşti, 1981; idem, „Între critici“, Bucureşti, 1983; Florin Mugur, în „Flacăra“, nr. 48/1983; Tania Radu, în „Flacăra“, nr. 32/1983; Radu Săplăcan, în „Astra“, nr. 9/1983; Valentin Taşcu, în „Steaua“, nr. 11/1983; Ion Vlad, în „Tribuna“, nr. 28/1983; Gheorghe Grigurcu, în „Familia“, nr. 3/1984; Laurenţiu Ulici, „Literatura română contemporană“, Bucureşti, 1995; Doina Curticăpeanu, în „Familia“, nr. 1/1998; Mircea Muthu, în „Dicţionarul Scriitorilor Români“, M-Q, Bucureşti, 2001; Daniel Cristea Enache, „Concert de deschidere“, Bucureşti, 2001; Irina Petraş, „Panorama criticii literare româneşti“, Cluj, 2001; Nicolae Manolescu, „Literatura româna postbelică“, III, Braşov, 2002; Dumitru Micu, „Scurtă istorie a literaturii române“, IV, Bucureşti, 2002; Pavel Azap, în „Tribuna“, nr.23/2003; Marta Petreu, în „Apostrof“, nr. 11/2003; Nicolae Oprea, „Literatura Echinoxului“, Cluj, 2003; Diana Adamek, „Transilvania şi verile cu polen. Clujul literar în anii ‘90“, Piteşti, 2003; Aurel Sasu, „Dicţionarul biografic al literaturii române“, Piteşti, 2006; Valentin Taşcu, în „Dicţionarul general al literaturii române“, P-R, Bucureşti, 2006; Al. Cistelecan, „Diacritice“, Bucureşti, 2007; Irina Petraş, „Literatură română contemporană. O panoramă”, Bucureşti, 2008; Marian Popa, „Istoria literaturii române de azi pe mîine“, II, Bucureşti, 2009; Al. Cistelecan, în „Cultura”, 26 iulie 2012.

* * *

Toamnă solară – toamnă cernită. Deşi „fastuoasa toamnă clujeană încă nu a intrat în declin. Lumina s-a mai copt în albastrul ei sever. E cumva ascetică şi reflexivă, pierzîndu-şi senzualitatea domoală (…). Ciudat, totuşi, cum simbolismul mitologic şi livresc al acestui anotimp îmi trezeşte nu melancolia extincţiei, ci reverii exultante şi văratice”… (P. Poantă – Clujul meu, anii şaptezeci, Casa Cărţii de ştiinţă, Cluj-Napoca, 2007). A plecat intelectualul erudit, scriitorul eminent, colegul şi minunatul nostru prieten şi colaborator Petru Poantă, cel care a crezut, pînă în ultima clipă, că „cărţile pot fi vindecătoare. Trebuie doar ca lectura să fie administrată adecvat. E vorba însă de o terapie subtilă, cu implicaţii în alchimie, în care cititul e aliment şi medicament deopotrivă” (Ibidem). Se vede, însă, că „terapia” a fost înfrîntă. SIC ERAT IN FATIS.

A rămas ultima carte aflată sub tipar – Clujul interbelic. Anatomia unui miracol (Eikon, 2013) – care, ca şi celelalte, îi va supravieţui. Ultima alunecare de condei. Ultima atingere a exemplarului semnal şi ultimele corecturi. Ultimul surîs de bucurie şi de împăcare. Trupul obosit de suferinţă al lui Petru Poantă, purtînd „provizii de suflet” în tolbă, şi-a început marea călătorie spre imaculatul orizont de lumină. Acum, „în lumina tandră şi uşor melancolică de afară simt foşnetul uscat al toamnei”, scria Petru Poantă; acum, cînd „Lumina a crescut enorm la Cluj”… şi „Vieţii nu i-am rămas dator nici un gînd, dar i-am rămas dator viaţa toată”
(L. Blaga)… Din limpeziri de lacrimă şi pulberi de stele nu s-adapă decît simple, îndurerate cuvine: drum bun, prietene, drum bun.

SIT TIBI TERRA LEVIS.

Michaela BOCU

m.bocu@ziarulfaclia.ro