ÎN LUMEA SCRIITORILOR

Am primit de la prozatorul Viorel Ştirbu recenta sa carte, frumos intitulată Scriitori de viaţă lungă, apărută la Rîmnicu Vîlcea, în anul 2015, Editura Bibliostar. Pe întîia copertă sînt reproduse fotografiile a 8 scriitori români contemporani importanţi, însă cei la care autorul face referiri detaliate ori succinte sînt mai mulţi. Astfel sînt menţionaţi scriitori clujeni, unii fiindu-i profesori studentului Ştirbu Viorel la Facultatea de Filologie a Universităţii “Babeş-Bolyai” (Mircea Zaciu, Mihai Pop, Leon Baconski, D.R. Popescu, Ion Brad, Augustin Buzura, Ion Lungu, C. Cubleşan, Doina Cetea, Ilie Călian ş.a), din Bucureşti (Marin Preda, Mihai Gafiţa, Fănuş Neagu, Eugen Barbu, Nicolae Velea, Nicolae Stoian, Tudor Popescu, Gh. Pituţ, Valentin Silvestru etc.), din municipiile unde a lucrat: Turda şi Piatra Neamţ. De asemenea, îşi aminteşte cu prietenie de cîţiva scriitori turdeni, cu care a frecventat cenaclul literar Pavel Dan, dar l-a şi condus o perioadă de timp, între aceştia detaşîndu-se poetul şi directorul de reviste literare Teodor Murăşanu, nume de referinţă pentru viaţa culturală turdeană interbelică. Preţuirea autorului se îndreaptă şi asupra foştilor colegi de studenţie, deveniţi importanţi scriitori: Aurel Dragoş Munteanu, Ion Pop, Petru Poantă, N. Prelipceanu, Ion Cocora, Mircea Ghiţulescu…

Viorel Ştirbu îşi începe activitatea în “cîmpul muncii” la Turda, în toamna anului 1964, mai întîi ziarist, apoi secretar al Comitetului de Cultură, în fine director al Teatrului de Stat din localitate (1967-1971). Efect al publicării unui pamflet anticeauşist, este obligat să demisioneze, dar scapă anevoie de un proces politic cu ajutorul scriitorului D.R. Popescu, pe atunci preşedintele Filialei Cluj a Uniunii Scriitorilor. Cîştigă concursul pentru funcţia de referent literar la Teatrul Tineretului din Piatra Neamţ, însă după scurtă vreme se transferă la Bucureşti, unde ocupă cîteva funcţii onorante, în final este numit şef al serviciului personal la Uniunea Scriitorilor (1987-1990), sub preşedinţia lui D.R. Popescu. În anul 1991 tipăreşte cu efort financiar personal ziarul Viitorul Românesc, iar în anul următor înfiinţează Editura Viitorul Românesc, pe care o conduce cu succes mulţi ani. La această editură am tipărit eu însumi 7 cărţi. De aceea, cît şi pentru alte motive, scriu această recenzie cu preţuire şi gratitudine.

Am menţionat succinte date biografice, pentru a releva evenimente importante la care autorul a fost părtaş şi personalităţi cu care a colaborat în diverse situaţii. Pe profesorul său Mircea Zaciu continuă să-l venereze pentru susţinerea în momente importante din cariera fostului student, în capitolul Mircea Zaciu îşi proteja studenţii. Alte capitole confirmă recunoştinţa autorului pentru cei care i-au oferit susţinere în timp: Vasile Rebreanu şi debutul la Tribuna, Marin Preda şi chestiunea ţărănească etc., cum şi Veturiei Goga îi dedică un capitol, după ce junele Ştirbu a fost în două rînduri la Ciucea.

În Capitală a deţinut funcţii în instituţii culturale centrale şi la reviste importante, motiv să ia hotărîri însemnate sau să asigure aplicarea cu corectitudine a unor decizii iniţiate de şefii săi. Motiv să cunoască ori să reîntîlnească oameni de cultură din ţara toată, cu deosebire scriitori de viaţă lungă, cum însuşi menţionează pe prima copertă a cărţii. Autor de proză scurtă şi romane cu tematică inspirată din stricta contemporaneitate autohtonă, dar şi de inspiraţie istorică, istorici şi critici literari valoroşi îl aşază pe Viorel Ştirbu în rîndul scriitorilor importanţi şi prodigioşi.

De la primele pagini ale cărţii pe care o recenzez acum, cititorul se convinge că are în mîini ori pe masa de lucru rodul strădaniei unui prozator talentat şi pot afirma că tot ,,de viaţă lungă”. Scrisă cu acribia martorului şi a comentatorului imparţial, cu talentul prozatorului consacrat, cartea devine un roman condensat, cu zeci de personaje principale, secundare şi episodice, cu evenimente fireşti, grave, comice, ridicole, pe alocuri cu suspans de bună calitate. Există momente mai puţin cunoscute din viaţa autorului, dar şi din viaţa unor personalităţi şi persoane cu funcţii culturale, precum şi politice, provocate de scriitor să mărturisească fără reticenţă. Iscusinţa portretizării veridice şi naturaleţea dialogurilor se constituie în însuşiri specifice literaturii beletristice.

În finalul cărţii este reprodusă corecta prezentare a scriitorului Viorel Ştribu, semnată de cunoscutul istoric literar Dumitru Micu, tipărită în Dicţionarul General al Literaturii Române (2007).

Mircea Ioan CASIMCEA