În locul “coabitării” – republica parlamentară

Ilie CĂLIAN

Inevitabilul s-a produs, infirmîndu-i pe cei care afirmau că este posibilă “coabitarea” dintre Traian Băsescu şi USL, aflată la guvernarea ţării. S-a produs ieri: premierul Victor Ponta a părăsit şedinţa Consiliului Suprem de Apărarea Ţării. După primele relatări, motivele par să fi fost două puncte de pe ordinea de zi. Unul privea “refacerea credibilităţii internaţionale a României”, iar un altul era “de natură militară”, cel mai probabil achiziţionarea avioanelor multirol pentru armata României.

Despre primul punct ştiam ce scop are: întreaga suflare românească să se facă preş la picioarele doamnelor şi domnilor din partidele populare din UE, care urmează ca, la nivel european, să-şi ţină congresul la Bucureşti. Ar trebui ca, în viziunea lui Băsescu, USL să meargă şi să-şi pună cenuşă-n cap în faţa acestor “mărimi”, cele care, la incitarea lui Băsescu şi a liderilor PDL, au inflamat Europa cu lovitura de stat din România. (Expresia asta se poartă la PPE în orice situaţie în care vreunuia dintre liderii săi i se opune cineva: şi liderul PP din Spania a calificat cu aceeaşi expresie – “tentativă de lovitură de stat” – încercarea protestatarilor spanioli de a încercui Congresul Deputaţilor din Madrid.) Normal ar fi fost ca Băsescu, după toată tevatura, să-şi ceară scuze ori măcar să recunoască, în stilul său (“am greşit”, “eroare”), că a făcut din ţînţar armăsar, speriat de posibilitatea de a fi demis prin referendum – şi nu să ceară USL să-i înalţe osanale în faţa PPE.

În privinţa achiziţionării de avioane americane F-16, lucrurile sînt clare, dincolo de utilitatea lor mai mare sau mai mică ori de preţul lor, ori de avantajul pe care l-ar oferi integrarea în producţia unui avion similar european. Anume: prin transferul lor în România, trebuie să se facă, pentru completare, comenzi industriei americane. Nu ştiu – doar mă întreb dacă împrumuturile noastre de la FMI (la care principalul contributor sînt SUA) au sau nu vreo legătură cu această achiziţie (şi cu alte “afaceri”, precum exploatarea petrolului, gazelor de şist, minereurilor). Nu cunosc poziţia USL în această chestiune şi nu ştiu ce anume îl va fi “supărat” pe Victor Ponta. Doar că nu l-a consultat Băsescu, conform legii, la stabilirea ordinei de zi?!

Certe sînt două lucruri. Primul: deficienţele de caracter ale lui Traian Băsescu, agresivitatea sa paranoidă, îl fac incapabil de colaborare şi dialog. Lucrul acesta – evident încă dinainte de a deveni preşedinte, în 2004 – s-a adeverit suprasuficient în anii preşedenţiei sale. Al doilea, mult mai grav: Constituţia noastră are deficienţe foarte mari – despre care am mai scris, în principiu.

Dar principala este aceea că nu stabileşte exact atribuţiile preşedintelui, pentru a se asigura o clară delimitare între puterile statului: legislativă, executivă şi judecătorească. Alineatul (2) al articolului 1 spune că “Forma de guvernămînt a statului român este republică”, dar nu precizează care: prezidenţială, semiprezidenţială, parlamentară. Articolul 80 spune că preşedintele României “reprezintă statul român” şi “veghează la respectarea Constituţiei şi la buna funcţionare a autorităţilor publice”. Aşadar, nu acţionează ca o autoritate publică, ci “exercită funcţia de mediere între puterile statului, precum şi între stat şi societate”. Pe scurt: nu este “deasupra” puterilor statului (cum declara Băsescu, odată, cu făloşenie). Pe de altă parte, conform articolului 102, alin.(1), “Guvernul, potrivit programului său de guvernare, acceptat de Parlament, asigură realizarea politicii interne şi externe a ţării şi exercită conducerea generală a administraţiei publice” – adică este puterea executivă.

Iată, însă, că draga de ea, Constituţia, îi acordă preşedintelui o putere executivă excepţională în articolul 92 – “Atribuţii în domeniul apărării” -, în care statuează că “(1) Preşedintele României este comandantul forţelor armate şi îndeplineşte funcţia de preşedinte al Consiliului Suprem de Apărare a Ţării”. Iar în acestă funcţie, de preşedinte al CSAT, Traian Băsescu poate interveni în activitatea Executivului. Noroc că Legea privind organizarea şi funcţionarea CSAT prevede ca hotărîrile acestuia să fie adoptate doar prin consens.

Cîtă vreme Băsescu putea să impună prim-ministrului PDL, Emil Boc, sau MR Ungureanu, “omul său”, conduita la guvernare, precum şi la CSAT, “coabitarea” lui Băsescu cu puterea executivă era posibilă şi univocă: el dicta, iar ceilalţi executau. Acum, coabitarea nu este posibilă – cel puţin dacă Băsescu nu se dezvaţă de obiceiul de a da ordine ca sergentul răcanului. Iar Băsescu a declarat recent, pentru a cîta oară?, că nu are ce să-şi reproşeze şi să se schimbe.
Soluţia nu poate fi decît una singură – şi definitivă, pentru a nu se mai ajunge la asemenea situaţii: modificarea Constituţiei în sensul unei republici parlamentare, cu tot ce decurge de aici.