În lipsa unei legi a vaccinării, Guvernul reglementează imunizarea prin ordonanțe „fără număr”

O lege extrem de importantă pentru vremurile pandemice pe care le trăim, cea a vaccinării, este în stand-by de mai bine de trei ani. De când a trecut de Senat, așteaptă, fără succes, să fie pusă pe ordinea de zi a plenului Camerei Deputaților.

Această lege ar simplifica cu mult demersurile necesare în campania de imunizare. Senatorul clujean Laszlo Attila, secretar al Comisiei de Sănătate din Senat, atrage atenția că Guvernul este nevoit să reglementeze, „pe repede înainte”, prin ordonanțe de urgență anumite aspecte legate de vaccinarea anti-COVID-19, tocmai din cauza faptului că nu avem o Lege a vaccinării.

Legea vaccinării a fost adoptată la începutul anului trecut în Comisia de sănătate de la Camera Deputaților.

„Această lege este în continuare în stand- by, de trei ani și așteaptă să fie pusă pe ordinea de zi a Camerei Deputaților. În paralel, se tot dau tot felul de ordonanțe de urgență care reglementează situația în care suntem, tocmai pentru că nu avem o lege a vaccinării. Din cauza faptului ea nu a fost încă adoptată de Camera Deputaților, respectiv promulgată ulterior de domnul președinte, cei care organizează campania de vaccinare sunt nevoiți (n.red- guvernanții) să dea ordonanțe. Chiar acum am participat la o ședință a Comisiei de Drepturile Omului unde am discutat Ordonanța Guvernului care reglementează salarizarea madicilor de familie ce participă în procesul de vaccinare, lucruri care de altfel, sunt prevăzute în lege, dar nefiind în vigoare, trebuie reglementat într-un fel sau altul. Cu alte cuvinte, Guvernul este nevoit să reglementeze prin ordonanțe de urgență anumte aspecte legate de vaccinare, din cauza faptului că nu avem o lege”, afirmă Laszlo Attila.

Senatorul UDMR spune că proiectul ar putea ajunge, totuși, în curând, pe masa deputaților.

„Am vorbit recent cu domnul Nelu Tătaru, care este președinte al Comisiei de Sănătate din Camera Deputaților, să încerce să pună legea pe ordinea de zi, să o trecem odată, pentru că dacă mergem în același ritm, terminăm vaccinarea și tot nu o să avem lege… De mai bine de trei ani tot așteptăm, din momentul în care a trecut de Senat.

Ar fi un pas important să avem o Lege a a vaccinării. Au tot apărut ordonanțe de urgență. Reglementările acestora ar trebui să fie în concordanță cu legea, care ar trebui să fie adoptată. În lege vorbim de Comitetul Național de vaccinare, pe când acum avem Comitetul Național pentru Situații de urgență, deci aceste corelări ar trebui făcute în plen, mai ales în contextul actual, al pandemiei. Ar fi necesară mai ales în vremuri ca și cele prezente, de aceea a și fost gândită”, mai spune parlamentarul clujean.

Pe de altă parte, deputatul clujean PSD Patriciu Achimaș Cadariu, atrage atenția asupra unor aspecte ce țin de principiu, atunci când se vorbește de obligativitatea unui vaccin. O lege a vaccinării este binevenită, indiferent că este pandemie sau nu, spune el.

„O lege a vaccinării ar fi binevenită, indiferent că există sau nu pandemie.Totul este de la ce filisofie pornim atunci când facem legea și la ce ne raportăm. Ar trebui aă avem discuția aceasta în raport cu societatea în care am vrea să trăim și ținând cont de sistemul de valori la care vrem să ne raportăm…Discutăm despre libertate, care e un lucru bun, și democrația este excepțională, dar una peste alta, democrația e o libertate pe care o consimțim cu toții, în situația în care ne respectăm reciproc. În condițiile acestea, de exemplu, nu vrem să ne îmbolnăvim unii pe ceilalți și vrem să rămânem sănătoși. Și atunci cred că dacă pornim de la o astfel de discație, se justifică ca unele vaccinuri să facă parte dintr-un pachet obligatori, fiindcă avem unele certitudini despre anumite vaccinuri că ne fac bine și ne scapă de la moarte. Sigur că vaccinul împotriva COVID-19 deschide noi discuții, iar un astfel de vaccin nu are cum să intre într-un pachet obligatoriu, sau nu obligatoriu pentru toată lumea, dar din nou, putem deschide discuții despre anumite categorii – de exemplu personalul medical, care ar trebui poate, să facă obligatoriu, un pachet mai larg de vaccinuri. Dacă lămurim această problemă la nivel filosofic, ca să spun așa, nu vor mai fi apoi impedimente în a alege care sunt vaccinuri obligatorii și care nu”, a spus Patriciu Achimaș Cadariu, secretar al Comisiei pentru sănătate şi familie din Camera Deputaților.

Anca M. Colibășanu

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut