În Joia Mare, episcopul greco-catolic de Cluj-Gherla a spălat picioarele a 12 tineri

În Joia Mare – zi în care Biserica celebrează instituirea, de către Domnul și Mântuitorul Isus Cristos, a Sfintei Euharistii și a Sfintei Preoții, ziua marii Sale Lecții de iubire și îndurare – Preasfinția Sa Claudiu a oficiat, la Catedrala Greco-Catolică clujeană, Vecernia cu Liturghia Sfântului Vasile cel Mare, urmată de Ceremonia Spălării picioarelor.

Pentru acest din urmă moment, episcopul de Cluj-Gherla, a ales 12 tineri din mai multe asociații ale eparhiei, care s-au prezentat în fața sa pentru a li se spăla picioarele.

„Tinerii au înțeles că acest gest sunt chemați de acum să-l repete de-a lungul vieții lor, pentru că este marea învățătură a slujirii și curățirii aproapelui, redată prin dialogul dintre Isus și Petru, care nu voia ca Domnul să-i spele picioarele. Îi spune Isus lui Petru: «Ceea ce fac Eu, tu nu știi acum, dar vei înțelege după aceasta». Petru I-a zis: «Nu-mi vei spăla picioarele în veac!». Isus i-a răspuns: «Dacă nu te voi spăla, nu ai parte de Mine».” Auzind acestea, zis-a Simon Petru Lui: «Doamne, spală-mi nu numai picioarele mele, ci și mâinile și capul» (In 13, 7-9). Dialogul dintre Isus și Petru a fost repetat și actualizat în cadrul ceremoniei din Catedrala greco-catolică clujeană, cuvintele lui Petru fiind rostite, răspunzând Ierarhului, de către unul dintre studenții seminariști. Acest îndemn la urmarea modelului iubirii Mântuitorului – pentru că toți avem nevoie de Isus la fel ca Petru –, îndemn la rugăciune, slujire, iertare și comuniune l-a adresat Episcopul la încheierea celebrării” – precizează un comunicat al Episcopiei Greco-Catolice de Cluj-Gherla.

M. T.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut