ÎN INIMA MOTORULUI

• despre maşini, competenţă şi seriozitate cu ing. Petru Martin Borbely •

Maşina. Ca un strigăt de graţie. Un cîntec ce înşiră pe portativul existenţei cotidiene, ceva de sălbăticiune închisă. Rotunjindu-se, pe alocuri, ca o nostalgică vibraţie de dans. Noi, posesorii, urcăm şi coborîm depărtările. Şi doar arareori ne împiedicăm de nesupunerea din măruntaie.

Atunci apare mecanicul.

Omul, poate, cel mai discret din tot lanţul nechemărilor. Dar fără lucrarea lui, migăloasă cîteodată, obsedantă, de cele mai multe ori, dar care naşte sau, mai bine spus, renaşte, acel ansamblu logic, făr’ de care greu ne mai putem imagina existenţa diurnă, nu se refac legături. Şi nu relaţionează suprafeţe plane cu altele riguros geometrizate sau ferm şi rotunjit delimitate. Pentru toate acestea, cred, e nevoie de un anume certificat de competenţă profesională. Dar şi de o mare doză de dăruire. Care, în orele de taină, capitulează necondiţionat în faţa propriei curiozităţi.

Gînduri…

– Inginer. Aţi terminat Politehnica. Facultatea electrotehnică. Specializarea Electromecanică. Şi sînteţi, în principal, mecanic auto.

– Da. Repar şi întreţin maşini la atelierul meu. Persoană fizică autorizată. Dar sînt şi electrician practicant, ca să zic aşa.

– Trebuie că a existat o mai veche pasiune pentru maşini.

– A început din copilărie. Cînd avem vreo 7 ani, tatăl meu a cumpărat o maşină. Skoda 100 MB, dacă nu mă înşel. O maşină veche, îmi amintesc. Aşa că avea şi o groază de probleme. Service-uri nu prea erau, aşa că, dupăamiezele veneau prieteni care-l ajutau pe tatăl meu la reparat. Eu şi jucăriile mi le desfăceam şi nu mă lăsam pînă nu aflam cum funcţionează. Eram de-o şchioapă cînd aeriseam frînele, şi ştiu că abia ajungeam la pedală. Pistoane, segmenţi, roţi dinţate… mi-au plăcut. Aşa că, ajutînd, am învăţat multe. Erau maşini simple, faţă de cele din ziua de astăzi, aşa că n-a fost prea greu să mă familiarizez, încet-încet, cu fiecare componentă a maşinii. Apoi, peste ani am avut prima mea Dacie. O maşină simplă, la care se pricepea aproape toată lumea. Simplă şi… iertătoare. Tocmai pentru că era simplă, puteai să faci nişte greşeli enorme şi tot puteai s-o faci să funcţioneze.

– Maşinile de astăzi sînt chiar atît de complicate?

– Hîm, dacă la un Mercedes, spre exemplu, te apuci să desfaci plăcuţele, fără să anulezi din calculator sistemul senzori-tronic-control, s-ar putea să ai surpriza să te schilodească. La propriu. El „ştie” că trebuie să pregătească sistemul pentru viitoarea frînare, apropie plăcuţele de etrier şi pot avea loc accidente neplăcute. Ca să nu mai vorbim de alte componente, mult mai sofisticate, la care intervenţia neprofesionistă costă mult mai mult decît o simplă reglare într-un atelier specializat.

– De cîţiva ani, participaţi la nişte concursuri foarte… exclusiviste. Ne puteţi spune cîte ceva despre ele?

– Am fost la o expoziţie auto în 2011. Eram în căutare de informaţii pentru maşini dintre cele mai sofisticate. Simţeam că experienţa din facultate, cît şi de prin atelierele pe unde am lucrat nu ajungeau. Ei, acolo am auzit prima oară de manuale de diagnoză, rolul testerelor pentru complexitatea maşinilor, cum trebuie să citeşti manualul cînd intervii asupra unui sistem. Asta, pentru că de la an de fabricaţie, de la model la model, diferă multe lucruri. Şi trebuie să ştii exact ce faci. O maşină complexă nu se repară cu forumiştii de pe Internet. Ci cu multă ştiinţă. Altfel… Acum există acces direct, contra cost, la documentaţia originală a oricărei maşini. E directivă europeană. Şi fără o asemenea accesare nu se poate. Maşinile sînt din ce în ce mai complexe, chiar dacă principiile generale de funcţionare sînt cam aceleaşi. În întîmpinarea depanării cu succes a diferitelor avarii, producătorii de testere au venit în întîmpinarea profesioniştilor. Cu pachete complexe de diagnoză. Ce înseamnă aceasta? Conectezi un scanner la maşină şi citeşti codurile de eroare, să zicem, la motor. Dînd click pe aceste erori primeşti o listă de remediere. Schemele logice ajută la scăderea nevoii de cunoştinţe. Dar aceste cunoştinţe teoretice sînt absolut necesare, pentru o bună practică în depanarea maşinilor.

– Şi totuşi concursurile „Mecanicul anului”…

– Firma AutoTotal a accesat un program pe fonduri europene pentru pregătire profesională. Şi făcea cursuri de pregătire pentru mecanici auto. M-am înscris. După o jumătate de an am aflat şi de un concurs. Şi am vrut să-mi testez limitele. Iar m-am înscris. M-am calificat. Am parcurs etapele. Şi, în anul respectiv, am ajuns pe locul II pe ţară. În 2013 s-au epuizat fondurile europene şi fiecare doritor a trebuit să-şi plătească cursurile de perfecţionare. Concursurile au devenit de tip open. Pe Internet. Se completa un chestionar şi, în funcţie de numărul de puncte obţinute, se realizau calificările. 120 de întrebări, începînd de la cele mai simple, de la bazele motoarelor, la comunicaţii pe calculatoare. În funcţie de punctaj, participai la finala de la Bucureşti. Un test scris eliminau concurenţii, care rămîneau doar 10. Apoi întrebări de baraj, cu răspunsuri ce trebuiau date în 5 secunde, după care rămîneau doar doi. Iar aceştia, primeau două maşini identice, cu acelaşi defect simulat, şi cel care pornea primul maşina era declarat învingător. Era testul cunoştinţelor la nivel de automatism. Nu mai aveai timp de gîndire, de analiză. Trebuia acţionat!

– Iar premiile au fost pe măsura rigorii şi exigenţelor concursului.

– În primul an am luat un iPad, în al doilea an am cîştigat o maşină (Citroen C1 n.n), în al treilea an s-a diversificat concursul. La mecanică am luat locul I şi am cîştigat 2000 de euro, iar la diagnoză am terminat pe locul IV. Anul acesta exigenţele au fost şi mai mari. Iar eu, recunosc, n-am fost în cea mai bună formă. Ambiţia m-a făcut să mă înscriu la diagnoză. Am ajuns în finală, unde am pierdut, la mustaţă, cum se zice. Iar locul II a însemnat cîştigarea unui tester în valoare de 6000 de lei + TVA. Este un tester multimarker, adică nu mai are nevoie de interfaţă. Într-un service, mecanicul deschide un laptop, interfaţa se conectează la maşină. Testerul acesta este ca şi o tabletă profesională, cu toate funcţiile incluse. Ştie tot şi este foarte util pentru maşinile japoneze.

– Un bun mecanic are şi sfaturi bune pentru clienţii potenţiali.

– Bun… Avem o problemă. Trebuie s-o rezolvăm. Cîte opţiuni sînt? Cît costă? Şi care este cea mai bună soluţie în raportul cost-beneficiu? Sigur, totul în funcţie de buget.

– Dacă scoate banii din ecuaţie, ce recomandaţi unui om cînd îşi cumpără o maşină?

– La o maşină nouă există o garanţie, dacă e vînzător serios. Şi rămîn doar costurile de întreţinere periodică. Sigur, dacă nu există problema banilor, e indicat să cumpărăm o maşină în care raportul putere/greutate este foarte bun. Asta ar veni cam 100 CP/tonă. Raportul de putere dă pînă la urmă confortul. Apoi, recomand motoarele diesel. Sînt mai eficiente. Consumul este mai mic, în general, cu o treime. Iar performanţele dinamice sînt incredibile. Nu putem însă să eliminăm în totalitate banii, aşa că la o maşină de mîna a doua, cu cît este mai nouă, cu atît este mai bună. La o maşină diesel aş recomanda dacă este posibil să fie 1-2 ani vechime. S-ar putea să mai aibă garanţie, reviziile s-au făcut la reprezentanţă, există un istoric foarte solid, iar preţul i-a scăzut, după 2 ani numai, foarte mult. După părerea mea, o maşină trebuie să aibă neapărat climă, încălzire în scaune, poate senzori de parcare şi geamuri electrice. În rest, fiecare după preferinţe.

***

Torcînd sau vibrînd, maşina devine parte din existenţă. Şi parcă, bine întreţinută, are ceva din calmul duminical al unei partituri de relaxare. Nimic agitat, nimic ritmat. Doar strigăt de graţie în paroxismul unei zile, în care maşina urcă şi coboară, într-o plăcere continuă, depărtările.

Pagină realizată de

Radu VIDA