În folosul cui?

Ilie CĂLIAN

Au trecut zece ani de cînd majoritatea (?!) populaţiei române a votat pentru cel care i-a urat “Să trăiţi bine!” şi l-a ales, apoi, pe cel care le-a oferit drept slogan electoral tot un adverb: lucrul bine făcut. Am obosit să spun că populaţia României trăieşte în schizofrenie politico-economico-socială: nu se poate să alegi un Parlament şi, prin el, un Guvern cu un program de dezvoltare şi guvernare aprobat prin votul majorităţii populaţiei (însumat în Parlament) şi, în acelaşi timp, să doreşti un program paralel, al preşedintelui, dar care nu are nici responsabilitatea, nici mijloacele pentru a alcătui, alimenta şi cheltui un buget. Dar, cum am mai spus, nu doar pentru majoritatea populaţiei României, dar nici pentru foarte mulţi parlamentari, activişti de partid şi ong-işti, aşa-zişii reprezentanţi ai “societăţilor civile” (mă gîndesc mai ales la acelea bugetate” dinafara ţării), alcătuirea şi gestionarea bugetului ţării nu este mai cunoscut decît faţa nevăzută a Lunii. Dar, reţineţi: acest electorat, în ultimii zece ani, şi-a ales voievodul nu pentru un proiect care ar trebui să fie exprimat printr-un substrantiv, ci printr-un adverb – cel care răspunde la întrebarea cum?, dar evită să se confrunte cu întrebarea ce?, pentru că nu are nimic de zis! Nici un substantiv! Nici un proiect sau nici o idee!

Ca şi în urmă cu zece ani, mulţimea de “societăţi civile” – finanţate, cum am spus, dinafara ţării – au făcut o formidabilă propagandă subterană – inclusiv pe Internet – pentru candidatul dorit dinafara ţării. Cine îşi imaginează că Dracul şi-a băgat coada, acela se înşeală, tot aşa cum se înşeală majoritatea românilor care cred că aşa-zisa revoluţie română din decembrie 1989 a fost creaţia poporului român. Poporul român a avut motive să se revolte – dar de la revoltă la lovitura de palat, lovitura de stat şi veritabila revoluţie sînt mulţi paşi – mai exact, diferenţe de substanţă. Şi de bani, logistică şi structuri percutante. Poporul român era, desigur, o substanţă explozivă. Dar capsele şi fitilele le-au pus alţii – de la SUA şi URSS, la puterile occidentale şi pînă la dragii noştri vecini, nu doar unguri, dar şi sîrbi. Iar după douăzeci şi cinci de ani, românii nu aleg un proiect, cu subiect si predicat -, cu substantiv şi verb -, ci un adverb (Să trăiţi bine, lucrul bine făcut).

Nu vi se pare ciudat un lucru? Anume, că toată presa zisă independentă şi deontologică n-a vrut să întrebe ce implicaţii a avut Klaus Iohannis în oficializarea Grupului Etnic German ca strămoş curat al democraţilor germani din România (atîţia cîţi au mai rămas)? Adică, Aliaţii, cei care au făcut Tribunalul de la Nürenberg, au hotărît că acest grup este nazist, iar regele, de atunci, Mihai, le-a confiscat proprietăţile. Sub îndrumarea lui Johannis, Forumul Democratic al Germanilor din România se declară moştenitorul acestui grup şi cîştigă în instanţă anumite proprietăţi ale acestuia, care – atenţie! – nu au fost confiscate de guvernul comunist al lui Petru Groza, ci de Majestatea sa Regele Mihai…

Trec şi peste asta. Poate că, la acea oră, Aliaţii au exagerat, iar Grupul Etnic German nu era nazist. Desigur, cu proprietăţile sale este altceva, dar Justiţia trebuie să ţină seamă de toate astea. Trec şi peste faptul că, în calitate simultan de preşedinte al Forumului Democratic German şi de primar al Sibiului, Iohannis a favorizat grupul despre care este vorba, precum şi bisericile săseşti. Iartă-l Doamne: construcţiile erau săseşti – e drept, în mijlocul unei entităţi economice (şi etnice) româneşti, de bieţi iobagi români. Iarăşi trec şi peste asta: zic că ar fi fost normal ca sasul Iohannis să ţină cu dinţii la avantajele posibile şi imposibile ale etniei sale. Trec şi peste procesele în curs ale lui Iohannis – nu cu ANI, ci moştenitorii unora dintre casele pe care primarul Sibiului şi le-a atribuit. Să se pronunţe Justiţia…

Dar nu mai înţeleg deloc ce se întîmplă cu aşa-zisa presă independentă şi cu mulţimea de “societăţi civile” – pline, şi unele, şi altele, de monumente vii ale deontologiei ziaristice ori “civile”. Cum de nici un reprezentant al aşa-ziselor “societăţi civile” ori al aşa-zisei prese independente nu l-a luat la întrebări pe bravul nostru preşedinte ales Klaus Iohannis în legătură cu concediul său în SUA, la Palm Beach? Vă amintiţi cum a fost tocat mărunt, pînă la ultimul cent cheltuit, perdantul Victor Ponta, care, după pierderea din turul doi, s-a dus în Dubai, într-un mic concediu de odihnă, ca să asiste la un concurs de automobile, pasiunea lui?! Dar l-a întrebat cineva pe Iohannis pe banii cui s-a dus la Palm Beach? La ce hotel a stat – sau la vreun particular? Şi cum se face că are atîţia bani – sau că cineva i-a plătit concediul?! Şi de ce ar fi făcut-o?! Sau poate că l-a plătit Guvernul SUA? Sau, Doamne, fereşte, te miri cine?! Şi, iarăşi, cu ce interese?! Dar, mai ales, de ce atoatefăcătorul Iohannis n-a catadicsit să ne explice, chiar înainte de a-l fi întrebat – ca să nu mai fie sămînţă de vorbă?!

Important pare să fie faptul că Băsescu şi Iohannis s-au înţeles foarte bine în ultimele zile. Fostul său protector, Crin Antonescu, spunea, acum vreo trei zile, despre Iohannis, că “vorbeşte puţin, dar gîndeşte cît vorbeşte”. Mă tem că, din nou, Crin bate cîmpii: Iohannis gîndeşte mai mult decît vorbeşte. Dar în folosul cui?