În dezbaterea despre migraţie în Europa, “R” vine de la România, romi şi rasism

Bloomberg.com

Recesiunea poate explica o parte din isteria creată în presa britanică şi germană cu privire la un posibil aflux al românilor şi bulgarilor după ridicarea restricţiilor pe piaţa muncii, însă există şi un puternic iz de rasism împotriva romilor, în condiţiile în care România găzduieşte cea mai mare comunitate de romi din Europa.

În această săptămînă, am luat un zbor low-cost aglomerat pe ruta Bucureşti-Paris şi niciunul dintre pasagerii români nu aducea cu hoardele urît mirositoare descrise de mass-media din Europa. Era un amestec normal de studenţi, de bărbaţi musculoşi care s-ar fi potrivit pe un şantier de construcţii, de turişti, de oameni cu cravate şi serviete şi de femei îmbrăcate elegant.

Ce se întîmplă atunci? Esenţa argumentului formulat de o parte a presei şi de politicienii din Marea Britanie şi Germania este că, anul viitor, odată cu ridicarea restricţiilor existente pe piaţa muncii pentru românii şi bulgarii care lucrează în ţările Uniunii Europene, porţile se vor deschide afluxului de cetăţeni din aceste două ţări.

Se pare că românii şi bulgarii, al căror număr este unul relativ mic în Marea Britanie, sînt folosiţi de către părţi ale mass-media în campania continuă anti-UE. În Germania, unde numărul de români şi bulgari este la fel de modest, anumiţi politicieni se folosesc de acest subiect pentru a părea duri înainte de alegerile generale din septembrie.

Totuşi, numărul de români din străinătate depăşeşte probabil 2 milioane de persoane şi ar putea fi chiar de 3 milioane. Dintre aceştia, se crede că mai puţin de un milion au ales ca destinaţie Spania, iar restul Italia. Prin urmare, dacă există europeni care ar trebui să fie îngrijoraţi, aceştia ar trebui să fie italienii şi spaniolii, ceea ce nu se întîmplă. De altfel, românii susţin că majoritatea celor care au vrut să plece la muncă în străinătate au făcut deja acest lucru.

Potrivit unei analize a think-tank-ului German Marshall Fund of The United States, 80% dintre românii şi bulgarii care au ales Germania sînt angajaţi, dintre care 22% sînt super-calificaţi, iar 46% calificaţi – profesînd exact în sectoarele în care Germania are urgentă nevoie. Aceşti imigranţi umplu adesea posturile pe care germanii nu şi le doresc, cum ar fi muncile sezoniere.

În timp ce ministrul de interne german, Hans-Peter Friedrich, vorbeşte dur despre abuzurile la adresa dreptului de liberă circulaţie din partea celor “care vin doar pentru a primi ajutoare sociale”, o parte din presa serioasă din Germania sesizează izul de campanie electorală din vorbele ministrului. “Friedrich captează doar sentimentul anti-imigraţie, chiar dacă guvernul german caută asiduu să atragă cele mai calificate persoane în ţări afectate de criză cum este Germania”, scrie în acest sens Süddeutsche Zeitung. Care este, deci, motivul pentru care aceste afirmaţii rezonează, în condiţiile în care dovezile indică că este vorba doar de un mic număr de infractori şi de persoane care abuzează de ajutoarele sociale, la fel ca în orice populaţie? În fond, nimeni nu se plînge de româncele care lucrează ca asistente medicale în Germania, de medicii din Marea Britanie, sau de “badante” (femei care au grijă de vîrstnici în Italia). O mare parte a dezbaterii, şi aproape toate imaginile care o ilustrează, se concentrează în realitate pe migranţii romi.

“În vremuri cu dificultăţi economice, apare vechiul sindrom european. Mai întîi a fost evreii, apoi romii şi acum naţiunile de la periferie”, explică Mircea Geoană, fost ministru de externe român. De asemenea, diferite campanii au deteriorat reputaţia României. “A existat o degradare treptată şi în prezent accelerată a modului în care sîntem percepuţi”, adaugă Geoană.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.