În criză de atacanți, CFR vrea să aducă la Cluj un brazilian aflat la sfârșitul carierei

Dan Petrescu a cerut conducerii clubului din Gruia aducerea de urgență a unui atacant în perspectiva play-off-ului din SuperLiga României. Șefii CFR-ului s-au conformat și i-au propus tehnicianului un brazilian, în vârstă de 35 de ani, Joao Alves de Assis Silva, un jucător care a evoluat, acum mai bine de zece ani în Premier League, la Manchester City și Everton.

Jo, așa cum este cunoscut fotbalistul brazilian, a evoluat ultima dată la Ceara, formație din prima ligă a Braziliei, de care s-a despărțit la sfârșitul anului trecut. În 2022, fotbalistul a mai evoluat și pentru Corinthians, reușind 6 goluri în 30 de partide pentru cele două formații.

Fotbalistul a fost antrenat și de Dan Petrescu, la Jiangsu, în China, în sezonul 2015/2016, unde brazilianul a jucat în 18 meciuri și a înscris 6 goluri.

Jucătorul are 13 trofee în palmares, între care două titluri în Brazilia cu Corinthians (2005, 2017), un titlu cu CSKA Moscova în Rusia (2006), Cupa Angliei cu Manchester City (2011) și Cupa Confederațiilor cu Brazilia (2013);

De asemenea, fotbalistul are 20 de selecții în naționala Braziliei, pentru care a marcat de cinci ori, și a participat la Jocurile Olimpice din 2008 și la Campionatul Mondial din 2014.

Potrivit surselor gsp.ro, jucătorul va ajunge vineri la Cluj pentru a discuta condițiile unui eventual contract cu CFR Cluj până la finele acestui sezon.

Sandu Mureșan

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut