Importante prezenţe artistice clujene la Festivalul Americano-Român, ediţia 2016

george-enescu1În Sala Auditorium a Institutului Cultural Român din New York, Festivalul Americano-Român, aflat la cea de a 11-a ediţie, debutează în forţă astăzi, 23 septembrie a.c., la ora 19, cu un dublu eveniment muzical: Acad. Cornel Ţăranu, reputat compozitor, muzicolog, pedagog şi dirijor clujean, va susţine conferinţa RESTITUIRI ENESCIENE. Tema conferinţei evidenţiază demersul muzicianului clujean de recuperare/reconstituire a câtorva manuscrise enesciene neterminate şi finalizarea unor proiecte ale marelui compozitor român, de la naşterea căruia se împlinesc, în acest an, 135 de ani. După cum am mai avut ocazia să scriem, compozitorul Cornel Ţăranu a asamblat, potrivit schiţelor originale, manuscrisul lucrării „Suite roumaine”, a cărei primă parte, „Deşteaptă-te, române”, a fost interpretată la Cluj-Napoca, în primă audiţie absolută, la 25 noiembrie 2015. De asemenea, compozitorul a finalizat şi orchestrat „Caprice roumain” pentru vioară şi orchestră, Simfonia nr. 5 – părţile I şi IV sau poemul vocal-simfonic „Strigoii” pentru soprană, tenor, bariton, cor şi orchestră, pe versuri de Mihai Eminescu.

După conferinţa maestrului clujean, manifestarea va continua cu recitalul susţinut de marele pianist Theodore Paraskivesco. Intitulat „O plimbare muzicală de la J.S. Bach la George Enescu”, recitalul va cuprinde piese celebre de Bach, Scarlatti, Mozart, Beethoven, Schubert, Schumann, Chopin, Brahms, Rahmaninov, Debussy, Bartok şi Enescu.

Săptămâna viitoare, miercuri, 28 septembrie, compozitorul Cornel Ţăranu va susţine un workshop şi un seminar pentru studenţii de la clasa de compoziţie a Wayne State University din Detroit. În continuare, în 30 septembrie, tot în cadrul Wayne State University, Department of Music, maestrul Ţăranu va participa la o masă rotundă cu tema „A fi compozitor în România”, în aceeaşi zi urmând să dirijeze lucrarea sa, „Prolegomenes”, precum şi alte lucrări, într-un concert care va fi găzduit de Schaver Recital Hall de la amintita universitate. În program – muzică de cameră de Crumb şi Ţăranu, în interpretarea cvartetului de coarde „Black Angels”. Alături de Cornel Ţăranu (în calitate de dirijor) îşi vor mai da concursul Marian Tănău (vioară), Sheryl Hwangbo (vioară), Will Haapaniemi (violă), David LeDoux (violoncel), Robert Conway (pian).

Festivalul Americano-Român continuă şi în lunile octombrie şi noiembrie, asupra evenimentelor muzicale viitoare urmând să revenim pe măsura apropierii şi desfăşurării acestora.

Dar, festivalul are şi o consistentă componentă cinematografică, sub egida celei de a şaptea Serii anuale de film românesc, regizorul Tudor Giurgiu (clujean la origine) fiind, la rândul său, invitatul ICR New York, pentru a prezenta câteva producţii cinematografice româneşti, care au făcut istorie. Astfel, în 6 noiembrie a.c. – „Moartea lui Ipu” (1972), regia Sergiu Nicolaescu, şi „Miracolul din Tekir” (2015), de Ruxandra Zenide. În 13 noiembrie, proiecţie urmată de discuţii pe marginea filmului „De ce eu?” (2015), filmul de mare succes al lui Tudor Giurgiu. Toate proiecţiile vor avea loc la Muzeul de Artă al Universităţii Michigan.

Michaela BOCU

m.bocu@ziarulfaclia.ro

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.