Implicarea politicului în etica academică, criticată de UBB

Universitatea Babeș-Bolyai critică acțiunile politicului care afectează etica academică, „demarate cu mai mult timp în urmă, dar culminând cu recenta decizie a Curții Constituționale, care complică măsurile ce se pot lua în contextul plagiatului”.

„În acest caz concret – arată conducerea UBB -, în loc ca retragerea titlului de doctor în cazul unui doctorat plagiat să fie făcută în mod natural și după bune practici academice internaționale de instituția care l-a acordat, iar apoi cei nemulțumiți să se poată adresa instanței, Curtea a stabilit că retragerea se poate face doar de către instanță (sigur, dacă o mai sesizează cineva), complicând astfel procesul și schimbând esența etică a unui astfel de demers”.

„Am analizat cu atenție contextul în care ne aflăm și implicațiile acestuia în viitor asupra mediului academic românesc și a societății în general și am discutat cu partenerii internaționali pe marginea reacțiilor/ măsurilor care se cuvin, pentru a proteja statutul mediului academic românesc (inclusiv al studenților/ absolvenților) în aria academică internațională. În consecință, vrem să asigurăm publicul larg că orice instituție academică, în baza autonomiei, are încă la dispoziție, dacă dorește, mecanisme interne de sancționare a abaterilor de la etică, care pot merge în cazuri grave până la desfacerea disciplinară a contractului de muncă, alături de sancționarea persoanelor și unităților academice care girează abateri de la etica academică. În plus, aceste mecanisme pot fi prinse în mecanismele mai generale de transparentizare și admitere în sistemul academic. UBB are aceste mecanisme în reglementările proprii și le va amplifica, nu doar ca protecție față de încercările mediului politic de a le minimiza, ci în acord cu evoluția standardelor internaționale din aria academică din care facem parte” – precizează conducerea universității clujene, care încurajează toate instituțiile academice din țară să facă acest lucru, „atât ca racordare naturală la bunele practici internaționale, cât și ca răspuns la mișcările de forță împotriva eticii academice și la îndoielile proiectate în acest context asupra lor de mediul academic internațional”.

Totodată, conducerea universității clujene asigură factorul politic că poate avea în UBB un consultant serios „dacă dorește să propună cu bună credință soluții europene eficiente și onorabile în zona eticii academice”, iar societatea are „un actor academic dedicat nu doar dezvoltării unei societăți moderne bazate pe cunoaștere, ci și integrității academice ca model pentru o integritate dorită mai larg la nivelul societății”. Pentru aceasta, însă, „cu toții trebuie să avem grijă de protejarea autonomiei și libertății academice – chiar dacă uneori unii din afara mediului academic le înțeleg mai puțin -, deoarece numai așa putem deveni un sanctuar al cunoașterii și eticii – amenințate tot mai des într-o lume în care asistăm la o recrudescență a obscurantismului și iraționalității -, care să asigure dezvoltarea societății și bunăstarea oamenilor” – adaugă conducerea Universității Babeș-Bolyai.

Potrivit recentei decizii a Curții Constituționale, Ministrul Educației nu va mai putea retrage titlurile de doctor obținute prin plagiat, ci va trebui să meargă în instanță pentru a dovedi frauda. Mai precis, titlul de doctor poate fi retras de Ministerul Educației doar dacă „nu a intrat în circuitul civil și nu a produs efecte juridice”.

M. T.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut