În 2012, Imofinance a acordat credite de 1,6 milioane de euro

În 2012 obiectivele Grupului Financiar Imofinance s-au centrat pe relansarea activităţii de creditare, realizindu-se plasamente noi în valoare totală de 1,6 milioane de euro, prin credite acordate clienţilor corporatişti şi persoanelor fizice. Pe de altă parte, grupul a atras, de la parteneri şi bănci comerciale, în vederea finanţării proiectelor proprii, noi resurse financiare în valoare de 4,1 milioane euro. Tot anul trecut Imofinace a recuperat, în nume propriu şi pentru terţi, credite de 1,3 milioane de euro şi a vîndut apartamente, din ansamblurile rezidenţiale din Sibiu şi Cluj-Napoca-Floreşti, în valoare totală de 730.000 de euro. Pe ansamblu, activitatea Grupului s-a finalizat cu un profit estimat de aproximativ 836.000 lei.

O altă reuşită a Grupului a fost autorizarea proiectului Europa Business Center, care va fi construit în vecinătatea pieţei Mihai Viteazu din Cluj-Napoca, şi pregătirea acestuia pentru lansarea în execuţie în acest an, obiectivul fiind estimat la peste 7 milioane de euro.

Pentru anul 2013 sîntem pregătiţi să continuăm creşterea în toate segmentele de lucru ale grupului (creditare ipotecară, leasing, microcreditare, creditare de proiecte şi activităţi comerciale diverse, dezvoltare imobiliară, valorificare de active proprii şi recuperate din creanţe), astfel ca parteneriatele convenite să marcheze profitul bugetat pentru toate firmele din grup. În acest sens au fost semnate sau sunt în curs de negociere şi semnare, contracte comerciale sau de împrumut de peste 8,7 mil euro.” a afirmat Iosif Pop, preşedinte al Grupului Financiar Imofinance.

V.D.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.