Imigraţia este la cel mai scăzut nivel de un deceniu

Daily Express

Miniştrii britanici au declarat că imigraţia a ajuns într-un final sub control după ce cele mai recente date publicate de Oficiul Naţional de Statistică au indicat că aceasta a scăzut cu o treime la cel mai scăzut nivel de un deceniu.

Imigraţia netă (diferenţa dintre cei care vin şi cei care pleacă) a scăzut la 153.000 de persoane între septembrie 2011 şi septembrie 2012, de la 242.000 de persoane în cele 12 luni anterioare acestei perioade.

În total, 500.000 de persoane au ajuns în Marea Britanie, comparativ cu cifra anterioară de 581.000 de persoane, iar numărul imigranţilor care au plecat a crescut de la 339.000 la 347.000 de persoane.

“Cele mai recente cifre privind imigraţia ne aduc veşti foarte bune. Migraţia netă a scăzut cu 89.000 de persoane în anul precedent, iar guvernul a realizat acest lucru fără a afecta sectorul afacerilor sau universitar. Cheia sînt acum plecările. Plecările în afara UE au fost în mare parte neschimbate timp de 10 ani. Este nevoie de un efort major pentru a ne asigura că oamenii pleacă, atunci cînd trebuie să plece”, a declarat Sir Andrew Green, preşedintele grupului de presiune anti-imigraţie MigrationWatch.

Miniştrii au declarat că scăderea indicată în raportul trimestrial privind migraţia al Oficiului Naţional de Statistică a arătat că guvernul este pe cale să atingă obiectivul stabilit de premierul David Cameron de a reduce imigraţia netă anuală la sub 100.000 de persoane pînă în 2015.

Cifrele arată că s-au redus abuzurile, încurajînd în acelaşi timp cei mai inteligenţi şi mai buni imigranţi, care contribuie la creşterea economică – înregistrîndu-se o creştere de 5% a numărului de aplicaţii pentru viza de student sponsorizate pentru universităţile noastre de nivel mondial şi o creştere de 5% a numărul de vize eliberate pentru lucrători calificaţi.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.