Imagini din prima zi a lui 2021 la peștera lui Zalmoxis

Peştera Huda lui Papară, aflată pe teritoriul satului Sub Piatră, comuna Sălciua, judeţul Alba, în partea de nord-vest a Munţilor Trascăului, este una dintre cele mai interesante peşteri din Munţii Apuseni. Aici hibernează cea mai mare colonie de lilieci din Europa, circa 84.000 de indivizi din nouă specii.

Huda lui Papară este cea mai lungă, mai dificilă şi mai denivelată peşteră din ţară. De asemenea, are cea mai mare sală, cea mai înaltă galerie, cel mai lung curs subteran şi cea mai mare cascadă din ţara noastră.
Peştera a fost declarată rezervaţie speologică. Este una dintre puţinele peşteri din Europa de Est cu zone de acumulare de aer cald, de maxim 20 de grade Celsius.

Potrivit legendei, Huda lui Papară a fost refugiul lui Zalmoxis, de unde şi numele peşterii, ‘Peştera stăpânului’. Aici s-ar fi retras regele zeu al dacilor pentru patru ani.
Zalmoxis (ori Salmoxis, Zamolxis, Zamolxe, Samolxis) a fost zeu al tracilor, fiind considerat de mulți autori români ca zeul suprem din panteonul geto-dacic. Unii consideră că a facilitat convertirea geto-dacilor, priviți ca strămoșii neamului român, la creștinism; această teorie este mai ales vehiculată de mediul creștin-ortodox român, fiindcă ar arăta predispoziția românilor pentru creștinism.

Potrivit lui Herodot, cel care avea să fie numit zeu al dacilor a fost un discipol al înţeleptului Pitagora. Alţi istorici susțineau că Zalmoxis a fost sclav al lui Pitagora, trăind în Grecia şi întorcându-se apoi în Tracia. “Se spune că un get cu numele Zalmoxis ar fi fost sclavul lui Pitagora şi că ar fi deprins de la acesta unele cunoştinţe astronomice, iar o altă parte ar fi deprins-o de la egipteni, căci cutreierările sale l-ar fi dus până acolo”, afirma Strabon.

Acelaşi Strabon susţinea că Zalmoxis îşi avea lăcaşul într-o peşteră, inaccesibilă oamenilor de rând. Avea un mod de viaţă retras, asemeni unui călugăr. “Şi-a petrecut viaţa într-o peşteră, pe care a ocupat-o el şi unde ceilalţi nu puteau intra. Se întâlnea rar cu cei din afară, cu excepţia regelui şi a slujitorilor acestuia. Regele lucra în înţelegere cu el, fiindcă vedea că oamenii ajunseseră mult mai ascultători decât înainte. Căci supuşii lui credeau că dă poruncile sfătuit de zei”, scria Strabon.

<

►

>