Ilie Şerbănescu optează pentru o întrprindere de stat de exploatare a aurului

Analistul economic Ilie Şerbănescu a declarat că nu are o reţinere în ce priveşte crearea unei întreprinderi de stat pentru exploatarea aurului din toată ţara.
„Eu nu am o reţinere, în general, de a face o întreprindere de stat pentru exploatarea aurului din toată ţara, indiferent că Uniunea Europeană vrea sau nu vrea. Ea nu vrea pentru că vrea ea să ia. De ce România este la listă cu toate discriminările? Cînd este vorba de forţă de muncă – discriminări, cînd este vorba de fonduri europene – discriminări, cînd este vorba de subvenţii pentru agricultură – discriminări. Este ceva aproape penibil şi atunci care este rolul MCV? Să te ţină şantajat tot timpul. Credeţi alte poveşti? (…) Nu vă pizmuiesc (pe parlamentari – n.r.) pentru poziţia în care sunteţi şi pentru hotărârea pe care trebuie să o luaţi, care, să mă ierte Dumnezeu, ştiţi şi dumneavoastră mai bine că nu o să conteze”, a spus Şerbănescu, în cadrul Comisiei speciale care analizează proiectul minier Roşia Montană.
Potrivit lui Şerbănescu, neperformanţa de la stat „este nu pentru că există o neperformanţă a statului în administrare, ci pentru că toate întreprinderile de stat au fost furate”. „Ele nu sunt falimentare, ele sunt falimentate. Noi am privatizat nu ca să eficientizăm, ci am transformat privatizarea dintr-un mijloc într-un scop, pînă în punctul absurd care ar putea fi sumarizat aşa: hai să desfiinţăm statul că nu putem să venim de hac hoţilor. Deci în momentul în care n-am mai reuşit să fac faţă, inclusiv cu Petrom, care era furat şi pe care OMV cînd l-a luat în cinci luni l-a făcut rentabil. De ce? A scos căpuşele de la cap şi de la coadă. Asta nu înseamnă că statul este prost administrator, ci înseamnă că statul a fost pur şi simplu furat şi este furat în continuare. Norocul este că nu mai are mult. De 20 de ani a avut loc un transfer imens de la stat la privaţi. A fost unul legal, a fost unul ilegal şi a fost unul indirect prin evaziune fiscală. Chestiunea s-a cam golit. Acum ce dezavantaje avem? Nu am o părere deloc bună despre sectorul privat”, a spus Şerbănescu. El a mai opinat că, de 20 de ani, sectorul privat trăieşte pe seama statului.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.