IICCMER: Încă şase morminte descoperite la Periprava

Cercetările arheologice efectuate de Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER), în parteneriat cu Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei din Cluj-Napoca (MNIT), în localitatea Periprava, s-au soldat, în perioada 25-29 mai a.c., cu identificarea şi cercetarea a încă 6 morminte, după cele 5 descoperite Morminte-Periprava-1 în campania din 2013. Acţiunea de anul acesta, derulată de un colectiv de arheologi şi istorici, alcătuit din Gheorghe Petrov (coordonator), Paul Scrobotă, Horaţiu Groza, Cosmin Budeancă, Marius Oprea, Constantin Petre, Florin Soare şi Constantin Vasilescu, a avut ca scop căutarea, descoperirea şi deshumarea rămăşiţelor pămînteşti ale foştilor deţinuţi politici decedaţi în colonia penitenciară de la Periprava.

În perioada 16-18 septembrie 2013, IICCMER a desfăşurat o primă campanie de cercetări arheologice, nefinalizată, în perimetrul actualului cimitir al satului. În acel loc, în perioada 1959-1964 au fost înhumaţi un mare număr de foşti deţinuţi politici decedaţi în colonia de muncă de la Periprava. Amplasamentul Morminte-Periprava-2cimitirului deţinuţilor a fost stabilit pe baza informaţiilor obţinute de la localnicii mai în vîrstă, precum şi de la cîţiva foşti angajaţi ai coloniei penitenciare. Potrivit reprezentanţilor IICCMER, la suprafaţa solului nu au existat niciodată cruci sau alte semne distinctive care să indice prezenţa mormintelor. În urma intervenţiei arheologice au fost depistate 8 morminte, dintre care 5 au fost dezvelite şi cercetate.

„În a doua campanie de cercetări arheologice s-au continuat săpăturile în cimitirul satului, în perimetrul unde se cunoaşte că au fost înhumaţi deţinuţi politici. În primul rînd au fost redeschise două din secţiunile arheologice executate în 2013, unde s-au descoperit şi cercetat 5 morminte. Totodată, au mai fost practicate alte două unităţi de săpătură, cu o suprafaţă însumată de 31,75 metri pătraţi. În aceste secţiuni au mai fost identificate şi cercetate 6 morminte, astfel că numărul total de morminte descoperite în cursul celor două campanii de săpături se ridică la 11” – se precizează într-un comunicat al IICCMER, remis, miercuri, Morminte-Periprava-4presei.

Conform documentului citat, doi dintre defuncţii identificaţi au fost înhumaţi împreună, într-o groapă comună, iar ceilalţi au fost înhumaţi în gropi individuale. Majoritatea defuncţilor au fost depuşi în sicrie simple, confecţionate din material lemnos, din care se mai păstrau resturi degradate din lateralele acestora şi din cuiele care au asigurat îmbinarea lor. Starea de conservare a scheletelor era una precară, iar asupra lor nu s-au descoperit obiecte de inventar funerar, „confirmîndu-se, astfel, faptul că trupurile celor morţi erau trimise la groapă fără nici un fel de veşminte”.

„Condiţiile de lucru au fost dificile datorită faptului că în urma precipitaţiilor abundente căzute în această primăvară, nivelul apei freatice din sol se afla la adîncimea de 0,90 metri. Datorită acestui lucru, 6 dintre mormintele aflate sub această adîncime erau efectiv în apă. Cercetarea acestora a fost extrem de anevoioasă, pentru a avea acces la oseminte fiind folosită o pompă cu care s-a scos apa” – precizează Morminte-Periprava-3reprezentanţii IICCMER.

Conform acestora, scheletele identificate şi dezvelite în cele două campanii de cercetări arheologice au fost extrase în prezenţa unui medic legist de la Spitalul Judeţean din Tulcea, fiind împachetate şi înseriate şi urmînd a fi transportate la Institutul Naţional de Medicină Legală din Bucureşti, unde se vor efectua examinările de specialitate. „De la toate rămăşiţele defuncţilor descoperiţi se vor recolta probe biologice de ţesut osos, pentru a se putea realiza testele ADN în vederea stabilirii identităţii persoanelor decedate. Informaţiile astfel obţinute se vor constitui într-o bază naţională de date, care va cuprinde treptat toate informaţiile de acest tip ce se vor obţine ulterior de la victimele care vor mai fi descoperite şi deshumate pe teritoriul ţării şi a căror identitate este incertă sau nu poate fi stabilită prin alte metode” – se precizează în comunicatul IICCMER.

Reprezentanţii Institutului fac apel la urmaşii deţinuţilor politici decedaţi în colonia de muncă Periprava să îi contacteze şi să le fie alături în demersul de identificare a osemintelor descoperite în cele două campanii, dar şi în cele care vor urma.

Conform datelor deţinute de IICCMER, în perioada în care unitatea a funcţionat ca formaţiune independentă, la Periprava au decedat, din diferite cauze, cel puţin 124 de deţinuţi, în majoritate politici, care au fost identificaţi nominal.

M. TRIPON

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.