IICCMER: Cercetare arheologică în zona fostei colonii de muncă de la Peninsula

Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER), în parteneriat cu Muzeul Național de Istorie a României (MNIR) și Institutul de Arheologie „Vasile Pârvan”, a organizat, în perioada 20 – 30 octombrie, o campanie de cercetare arheologică menită să investigheze ruinele din spațiul atribuit coloniei de muncă forțată de la Peninsula.

Colonia, înființată în 1949, cuprindea circa 70 de bărăci dispuse în forma literei H, în jurul unui platou de adunare și înconjurate cu trei rânduri de sârmă ghimpată. Potrivit IICCMER, construirea bărăcilor din cărămidă a început, la fel ca la Galeșu și Poarta Albă, de abia din primăvara anului 1952. În 1954, odată cu sistarea lucrărilor la Canal, spre deosebire de Galeșu, spațiul concentraționar de la Peninsula își continuă biografia sub forma unei închisori de drept comun, înființată în decembrie 1955 prin Ordinul MAI nr. 06086. În 1957, Peninsula devine unitate penitenciară de rangul I, aici fiind închiși sporadic deținuți politic, până în 1966. Penitenciarul a fost desființat în 1977.

Potrivit unor localnici, închisoarea de drept comun a fost transformată ulterior în unitate militară. După anul 2000, construcțiile din spațiul fostei colonii de muncă forțată au fost demolate, probabil în scopul dezvoltării imobiliare a terenului. Astfel – precizează IICCMER -, documentarea amănunțită a ruinelor, precum și identificarea eventualelor construcții a căror biografie a debutat în perioada represiunii din timpul construirii „primului” Canal, capătă un caracter de urgență în condițiile absenței unei protecții legale

Rezultatele integrale ale descoperirilor din această campanie vor fi incluse într-un raport de cercetare, care va fi pus la dispoziția publicului pe www.iiccmer.ro.

M. T.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut