IICCMER are dreptul de a sesiza organele de cercetare penală cînd sînt identificate crime şi abuzuri politice comise în intervalul 1945-1990

Guvernul a modificat miercuri cadrul legal de funcţionare a Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER), principala modificare vizînd dreptul IICCMER de a sesiza organele de cercetare penală cînd sînt identificate crime şi abuzuri politice comise în intervalul 1945-1990. În cadrul Institutului vor putea lucra procurori şi personal specializat din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor.

„Potrivit Hotărîrii de Guvern, unul dintre scopurile IICCMER este «investigarea ştiinţifică şi identificarea crimelor, abuzurilor şi încălcărilor drepturilor omului pe întreaga durată a regimului comunist în România, precum şi sesizarea organelor în drept în acele cazuri în care sînt depistate situaţii de încălcare a legii». IICCMER «adună date, documente şi mărturii cu privire la toate acţiunile care au lezat drepturile şi libertăţile omului în anii regimului comunist şi pe baza acestora sesizează organele de cercetare penală, indiferent de timpul şi de circumstanţele în care acestea s-au petrecut». Totodată, Institutul prezintă activiştii de partid, militarii, angajaţii civili şi magistraţii care lucrau în cadrul aparatului represiv de partid şi de stat şi identifică abuzurile şi crimele săvîrşite, ordonate sau inspirate de către persoanele care au ocupat aceste funcţii” – se precizează într-un comunicat al IICCMER, remis presei.

„Prin această decizie a Executivului, Institutul îşi recapătă unul dintre scopurile esenţiale pentru care a fost creat, anume acela de a demara investigaţii specifice şi de a se adresa organelor în drept cînd sînt identificate infracţiuni grave comise în timpul regimului comunist. Alături de lucrători din Ministerul Public şi Ministerul Administraţiei şi Internelor, vom putea, sper, identifica făptaşii pentru a-i aduce în faţa justiţiei” – declară preşedintele executiv al IICCMER, Andrei Muraru, citat în comunicat.

În acelaşi document IICCMER reaminteşte că, prin adoptarea Legii nr. 27/2012 pentru modificarea şi completarea Codului penal al României şi a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, „infracţiunea de omor pentru care nu s-a împlinit termenul de prescripţie, precum şi infracţiunile de genocid, împotriva umanităţii şi de război, indiferent de data comiterii lor, sînt imprescriptibile”.

M. TRIPON

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.