Îi paşte cătănia?!

RADU VIDA

Pe nemţi, şi nu numai, i-a apucat frenezia. La unificarea celor două Germanii au primit o bilă albă de la toată lumea. „Pedeapsa” pentru cele două conflagraţii mondiale se pare că i-a învăţat minte, societatea în ansamblul ei a devenit mai pacifistă şi, ca atare, existau toate premisele ca noua Germanie întregită să dea tonul la o relaxare militară pe Continent. Ba chiar s-a adoptat un program de reducere a forţelor armate ajungîndu-se, în prezent, la 185.000 de militari şi 56.000 de angajaţi civili.

E drept: contextul general era favorabil.

Ruşii au făcut un mare pas spre eliberarea popoarelor Uniunii Sovietice (într-o primă etapă, credea toată lumea în CSI!), chinezii îşi normalizau relaţiile cu lumea occidentală, islamul radical nu-şi arătase colţii, iar ţările Europei de Est îşi manifestaseră dorinţa de a se adăposti sub umbrela NATO. Acolo unde, alături de alţii, ar fi trebuit să se simtă în siguranţă.

Dacă…

Focarele de război nu s-ar fi întins încet, încet. Şi, mai ales, dacă agresivitatea americană pe tot mapamondul n-ar fi înghesuit atît Rusia, cît şi China cu potenţiale ameninţări armate. Pretexte? Cîte vreţi. De la nerespectarea drepturilor omului, pînă la pretinsa apărare a aliaţilor, totul a fost invocat. Inclusiv pretenţiile comandamentelor NATO ca ţările aliate să-şi sporească în continuare bugetele militare, participarea cu tot mai mulţi militari şi tehnică de luptă. Vina este doar a politicienilor, pentru că n-au ştiut să pună frînă atunci cînd a fost nevoie de aşa ceva. Cineva compara armatele cu mulţimea de funcţionari, care pentru supravieţuire dau noi dimensiuni birocraţiei. Iar birocraţia, la rîndul ei, nu poate trăi, dacă nu se dezvoltă, se umflă şi creşte pînă la totală inutilitate. Politica de forţă are multe din aceste caracteristici. Doar că, umflarea…. schemei nu prea poate fi stopată dintr-un singur condei. Sau, în orice caz, trebuie o voinţă foarte determinată pentru a se întîmpla aşa ceva. Altfel… totul se termină în dezastre materiale şi vărsare de sînge.

S-a sfîrşit, în acest fel, şi cu mult-lăudata şi cuminţica Germanie. De la cine de aşteptai cel mai puţin – o femeie! – ministrul apărării, Ursula van der Leyen a declarat că armata germană se va mări la… 800.000 de oameni. Nu ştim cîţi civili vor deservi acest uriaş aparat, dar putem presupune, glumind, dacă n-ar fi o chestiune mult prea serioasă, că această ţară şi-a propus să concureze cu… armata Chinei!

Sigur că acest anunţ nu s-a putut face aşa, pe sec, cum se spune. Trebuia şi ceva ingrediente pentru a fi mestecată fără noduri de marele popor german. Şi, mai ales, să li se abată atenţia de la viitoarele scăderi ale nivelului de trai pentru marea masă a populaţiei.

Auziţi!

Cică, armata germană nu mai face faţă operaţiunilor de salvare a imigranţilor de pe mare (!!!), e nevoie de bani şi oameni pentru susţinerea acţiunilor coaliţiei internaţionale, combaterea activităţilor antiteroriste din Irak şi Siria şi pentru îmbunătăţirea luptei de instaurare a securităţii cibernetice.

Dacă dumneavoastră o credeţi pe ministresa războinică, o cred şi ei. Dar nu pot să mă abţin şi să spun, că, şi altădată, lucrurile au degenerat tot pe fondul pretextelor, a minţirii poporului şi a naivităţii unora că gena cea rebelă dispare, aşa, doar citindu-i pe Goethe, Novalis, Hesse, sau ascultîndu-i pe Bach, Beethoven şi Brahms.

Greşesc?