IGSU: Peste 4000 de intervenții ale pompierilor în minivacanța de Paște

În minivacanța prilejuită de sfintele sărbători pascale, peste 5.000 de pompieri s-au aflat, zilnic, la datorie pentru asigurarea protecției și siguranței cetățenilor.

Potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, în zilele de vineri, sâmbătă și duminică s-au înregistrat 4.058 de situații care au impus intervenția salvatorilor. Mare parte din misiunile gestionate de pompieri au constat în acordarea primului ajutor calificat – peste 80% din numărul total de intervenții, ceea ce înseamnă aproape 3.300 de astfel de situații. De asemeni, pompierii au intervenit pentru stingerea a 270 de incendii, în 17 cazuri pentru descarcerarea victimelor accidentelor rutiere, precum și în alte 472 de misiuni de protejare a comunităților.

În cele trei zile, 3.327 de persoane au fost asistate medical de către echipajele SMURD, iar alte 60 au fost salvate din incendii sau alte situații deosebite. Au fost înregistrate și câteva cazuri izolate de incendii care au avut drept cauză probabilă lumânările sau candelele aprinse lăsate nesupravegheate și amplasate în mod necorespunzător.

În județul Cluj, în Sâmbăta Mare, pompierii din cadrul Detașamentului 1 Cluj-Napoca au intervenit la un incendiu care a afectat o locuință situată pe strada Cantonului.

„Apelul de urgență a venit în jurul orei 6:45, iar la misiune au participat două autospeciale cu apă și spumă, respectiv un echipaj SMURD. Pompierii au găsit la fața locului o baracă din lemn de aproximativ 50 mp cuprinsă de flăcări. Din fericire, persoanele care locuiau înăuntru au reușit să se autoevacueze. Ulterior, o femeie de 50 de ani a fost consultată de către paramedici. Concomitent, pompierii au format dispozitivele de stingere și au pătruns în locuință, de unde au scos două butelii de gaz” – a anunțat ISU Cluj.

Cauza probabilă a incendiului a fost o defecțiune electrică.

M. T.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut