Ieftinind… scumpirea

Radu VIDA

N-am să fac o analiză a ce şi cum în cestiunea reducerii TVA. Se poate purcede la un asemenea demers, chiar dacă omul nu este economist, finanţist, macro şi micro. Sigur, e nevoie de logică şi, mai ales, de bună credinţă. De cînd s-au anunţat, însă, măsurile guvernamentale despre reducerea TVA s-au născut o serie de „analişti” economici, toţi aliniaţi pe partea sceptică a spectrului politic. Că nu se poate! Că de unde finanţare?! Că toată povestea lasă găuri în bugetul care, şi aşa, nu-i prea consolidat, dar se numeşte în felul acesta, doar pentru a da impresia că sîntem cei mai tari din parcarea evropeană.
Evident că Guvernul poate greşi. Fie mărind, fie micşorînd TVA-ul. Taxa asta pe o valoare care se adaugă ca să poată funcţiona şi cei care nu produc nimic. Da’ au gură mare. Cît hăul pe care-l lasă în buget, după ce iau ce nu prea merită.

Revenind: dincolo de coloratura politică, unde pot să încapă, cît cuprinde, şi haşurări de prostie crasă, finanţele unei ţări nu se lasă la voia papagalilor, adunaţi în forul legislativ. Finanţele sînt dirijate de finanţişti. Oameni nu atît doldora de carte, ci cu o vastă experienţă pe acest ciudat tărîm. Necunoscut, să recunoaştem, decît de o mînă de iniţiaţi. Evident că guvernele pot face harcea-parcea, dintr-o singură mişcare din pix, un întreg flux financiar, care asigură buna funcţionare a tuturor sectoarelor dintr-o ţară sau alta. Şi, de obicei, nu reaua credinţă este cea care dă tonul, ci prostia. Dublată de îngîmfare. Şi nepăsarea faţă de cei mulţi. Din acest motiv susţin că nu dau nici o apreciere iniţiativei guvernului de a reduce TVA la alimente, deocamdată. Poate să fie o măsură tot atît de rea, precum creşterea TVA-ului, dictată de precedentul guvern. Flexibilitatea şi adaptabilitatea rămîn, însă, cuvinte cheie.
Evident că vrem alimente mai ieftine. Şi, dacă pe această bază, creşte şi consumul, se cheamă că e de bine! Putem să şi scumpim… ieftinirea. Dar am văzut ce s-a întîmplat. La nivel individual, am strîns din dinţi şi am fost nevoiţi să trecem cu invidie pe lîngă multe produse, chiar necesare într-o gospodărie. Poate că s-au activat pîrghii de colectare a impozitelor mai eficiente; poate că banul economisit din investiţii permite reducerea TVA la alimente; după cum este posibil ca să existe şi alte motive pentru care se dă dezlegare la TVA…

Pledez pentru a lăsa lucrurile să fie rezolvate de către adevăraţii specialişti. Mai ales în domenii sensibile, unde, chiar cu pregătire similară, experienţa, informaţiile şi mersul general al lumii contează. Contează – credeţi-mă! – cum se taxează un covrig: cu 9 sau 24 la sută. Dar, dacă aţi vrea să cumpăraţi Cina cea de Taină (510 milioane de dolari), sau Gioconda (642 de milioane de dolari), sau Capela Sixtină (evaluată la 784 de milioane de dolari) ? Ne facem cruce în Joia Mare şi ne dăm seama că gestul nu se poate produce decît între ultima litera a alfabetului iudaic (TAV) şi cel grecesc (OMEGA).

Au trecut mulţi, mulţi ani de la acel 13 nisan a anului 30, cînd, la Ultima Cină a Mîntuitorului, trădarea plutea în aer. Putem, deci, spera că acum, istoria nu se repetă. Ci evoluează. Şi că noi, cei mulţi, contăm mai mult decît acu’ mai bine de 2000 de ani. Pentru că – s-a dovedit – oropsiţii de atunci au dus pe umeri întreaga povară a sărăciei acestei lumi. Averile cele puţine s-au făcut pe foamea celor mulţi. Şi merită şi ei, aceştia, cei din urmă, să aibă parte măcar de o fărîmă de bine în viaţa asta scurtă. Cît despre mişcările financiare de acu’: Aşa să-i ajute Dumnezeu! Şi pe noi – de asemenea!