Iaroslav cel Înțelept și Iohannis cel Ciudos

Vasile Dîncu nu este primul ministru care demisionează din funcție în România, dar este singurul care și-a motivat gestul îndreptându-și brutal, dacă nu chiar vulgar, degetul spre președintele României.

„Perspectiva imposibilității colaborării cu președintele României, comandantul suprem al Armatei” este fraza nemaiîntâlnită, și de o gravitate excepțională, în politica românească și care te duce cu gândul la relații total nelalocul lor între un ministru și președintele țării. Este o demisie care are darul de a îngrijora pe orice om cu mintea acasă, pentru că nu vorbim de un ministru oarecare, nu de unul al educației, de exemplu, sau de unul de la cultură sau de la sport.

Unde mai pui că gestul vine într-un moment în care, astăzi, spectrul războiului atârnă asupra României, așa cum nu s-a mai întâmplat de la al doilea război mondial încoace, și, mai mult, în aceste vremuri în care Putin stă, practic, cu degetul de-asupra butonului nuclear, să vezi că un ministrul apărării al unei țări NATO își dă demisia, te face să te iei cu mâinile de cap.

”Capul lui Dîncu vrem” se aude clar și răspicat de ceva vreme atât dinspre Cotroceni, unde cântă cucuveaua, dar și dinspre Palatul Victoria, unde e ”Ciucă, e Ciucă al nostru”. Vasile Dîncu este căutat mai tare de bube în cap încă de acum câteva săptămâni când și-a dat cu părerea despre războiul din Ucraina. Președintele României, care, sincer acuma, în ciuda tuturor eforturilor și a mimicii grave adoptate, nu păcălește pe nimeni și nu are un dram de credibilitate în tot ce spune, fie că se referă la război, fie că ne explică îngrijorările sale privind criza energetică, l-a trimis profesorește pe Dîncu la lecturat presa ca să vadă care este poziția României în privința conflictului din Ucraina, în timp ce gândurile sale zburau, neîndoielnic, spre iminenta deschidere a sezonului de schi.

La rândul său, și doar după infantila muștruluială prezidențială, Ciucă al nostru i-a reproșat și el ministrului declarația de la televizor, considerând că Vasile Dîncu, un om cu vorbele la el, totuși, și atâtea câte premierul nu va aduna în șapte vieți de acum încolo, ar trebui să-și ”calibreze” discursul.

Devenise, deci, limpede că Apărarea în România va rămâne fără cap în scurt timp. Nici Iohannis, și nici Ciucă n-au avut, însă, bărbăția de a cere public plecarea lui Dîncu dintre tancuri și avioane, deși era clar că asta își doresc. A ales, în schimb, Dîncu să plece abrupt și acuzator, declarând ceea ce știam cu toții, că n-a primit niciun reproș concret din partea președintelui și că nimeni  până atunci nu-i ceruse în față demisia.. „Plec din motive personale”, a mai spus fostul ministru în fața ziariștilor, lăsându-ne să scotocim singuri după adevăratele motive ale plecării sale.

Eu, personal, nu mă las dus deloc pe fenta prezidențială, și nu caut motivele demisiei în chestiuni sofisticate de politică extrenă sau în eventuale contracte militare încheiate care ar afecta România în vreun fel sau altul, ci mă gândesc doar la omul Klaus Iohannis și la felul acestuia de a fi, adică mic, răzbunător, ciudos și rece. Și, dintre toate, aleg ciuda prezidențială, iar rădăcinile acesteia se întind spre Vasile Dîncu din vară, de când Volodimir Zelenski l-a decorat pe ministrul apărării cu Ordinul Prințului Iaroslav cel Înțelept, o distincție înmânată de la începerea războiului din Ucraina unor nume grele ale lumii, precum Mario Dragi, președinte al Consiliului de Miniștri al Italiei, Ursula von der Leyen, președinte al Comisiei Europene, Anthony Blinken, Secretar de stat al SUA, unor miniștri de externe și șefi de stat major ai mai multor țări europene, printre care și cel american etc. Ei bine, până în prezent, singurul oficial al statului român decorat cu această distincție a fost doar… Vasile Dîncu, fapt care l-a enervat extrem de tare pe Klaus Iohannis, exclus astfel de oficialii ucraineni dintre personalitățile cu ștaif considerate demne de a li se pune în piept o asemena decorație. De aici a plecat totul, părerea mea. Dîncu a plecat, cu medalie cu tot, și nimeni nu se înghesuie încă să-i ia locul. Singura certitudine e că, azi-mâine, vine iarna, și, odată cu ea, va începe iar sezonul de schi. Doar că, anul ăsta, pârtiile sunt mai abrupte ca niciodată.