I. O. I. Fest – Interactiv. Original. Imprevizibil, 13 – 15 iulie, Piaţa Unirii

Programul celor trei zile de festival : vineri, 13 iulie, ora 20 : deschiderea oficială; Quartz Quartet (jazz); Trupa Freeze, teatru de improvizaţie; Trupa Hazard; vernisajul expoziţiei de artă fotografică * sîmbătă, 14 iulie, ora 20 : Teatrul D. A. D. – “Arta de-a cerşi”; Liceul de muzică ‘Sigismund Toduţă’, concert de muzică clasică; Liceul de artă dramatică şi coregrafie ‘Octavian Stroia’, Cluj-Napoca, ‘Scale Crew de la Tdance’; Natif; concert Luna Amară * duminică, 15 iulie, ora 19 : Trupa Just. Push. Play, teatru interactiv; Liceul de muzică ‘Sigismund Toduţă’, concert de muzică clasică; Mood Quartet, jazz; Ionuţ Mangu şi Ioan Onişor; Byron

Festivalul este la cea de a II-a lui ediţie. Este organizat de Asociaţia Culturală ART ACT, asociaţie pe care o voi prezenta in extenso într-una din ediţiile următoare ale cotidianului nostru. Se impun cîteva date. Asociaţia Culturală ART ACT a luat fiinţă în anul 2007, în Cluj-Napoca, sub forma unei organizaţii nonguvernamentale, avînd ca obiective şi priorităţi organizarea de spectacole, festivaluri, expoziţii, lansări de carte, promovarea tinerilor, editarea – tipărirea şi difuzarea de cărţi, reviste, albume, diverse alte publicaţii, toate însă numai din domeniul artistic, de la artele spectacolului la audio – vizual şi literar.

Prin programul celei de a II-a ediţii, organizatorii doresc să ofere publicului – ţintă oportunitatea de a se desprinde, fie şi numai pentru cîteva clipe, de rutina cotidiană. Caz în care programul este divers, de spectacolele de taetru (teatru contemporan, de improvizaţie, interactiv) la concerte (muzică clasică, jazz), expoziţii, arta coregrafică nu în ultimul rînd.

Important este altceva. Faptul că aceste zile propun nume de tineri în marea lor majoritate. Tineri care ne vor bucura preţ de trei zile, talentul şi harul lor constituind garanţa succesului. Sînt tineri care au preferat şi preferă activitatea zilelor de vacanţă. Sînt tineri pentru care cuvîntul vacanţă este încă departe. Pentru prezenţa lor festivalieră merită toată gratitudinea noastră !

Cele trei zile înseamnă : Quartz Quartet, grup format din muzicieni profesionişti; a luat fiinţă în anul 2008, în formulă de trio (pian, vioară, contrabas), pentru ca un an mai tîrziu componenţa grupului să crească la patru, prin cooptarea unui baterist; componenţa este următoarea : Paul Pintilie – pian, Dariu Cifor – vioară, Samuel Lupean – baterie, Raul Lenart – contrabas; în maniera interpretativă predomină jazzul clasic de salon, repertoriul însemnînd şi muzică clasică, rock, cafe concert,… * Trupa Freeze (Bucureşti) are componenţa Florin Lungu, Ciprian Nemeşiu, Vlad Pasencu şi Iulia Brezeanu; primul spectacol la-u susţinut în data de 24 februarie, 2010, la Clubul Prometheus; este trupa pentru care nu există … regie, nu există … scenariu, există numai şi numai … improvizaţie ! * Trupa Hazard (Cluj-Napoca) nu mai are nevoie de prezentări speciale; Aminda/voce, Octa Băieş/chitară electroacustică, Marius Varvaroi/clape, Lucreţiu Nedelea(chitară, Emil Şandru/bas, Atti Sipos/tobe sînt numele calităţii muzicale, de unde şi numeroase invitaţii de care trupa clujeană se bucură la ora actuală * Teatrul D. A. D. este din Arad; ‘Arta de-a cerşi’ este spectacolul produs şi jucat de actriţa Adriana Ghiniţă, după un text de matei Vişniec; Adriana Ghiniţă este actriţa Teatrului Clasic ‘Ion Slavici’ din Arad; o recomandă spectacole precum ‘Cu sufletul nu-i de glumit’ în regia lui M. Chris Nedeea, ‘Vis toamnă’ în regia lui Radu Afrim, ‘Blestemul muritorilor de foame’ în regia lui Alexandru Berceanu,…; spectacolul din festivalul clujean, este dovada supremă că cerşitul a ajuns o … artă ! * Liceul de muzică ‘Sigismund Toduţă’ Cluj-Napoca este prezent cu un concert de muzică clasică, axat pe lucrări de Rahmaninov, Kreisler, Albinoni, Schubert, Saint – Saens; solişti sînt Pasztor Greta (pian), Remus Râmbu (vioară), Linda Ianchiş (pian) * Liceul de coregrafie şi artă dramatică ‘Octavian Stroia’ Cluj-Napoca propune două momente dansante contemporane, ‘Zidul’, respectiv ‘Altfel de dans’, muzica Radio Head, coregrafia Radu Damşa, Adrian Popa – coordonaţi de prof. Corina Marc; dansează elevii Anelise, Laura Vaida, Silvia Vila, Carmen Conţiu, Adrian Popa, Radu Damşa * NATIF este o prezenţă inedită şi insolită în peisajul muzical clujean; trupa s-a constituit în 2011, un debut răsplătit cu un premiu pentru ‘Debutul Anului’ în cadrul premiilor Irish & Music Pub 2011, plus nominalizarea la categoria ‘cei mai buni artişti locali’ în cadrul premiilor ClujLife Awards 02; formula este Andrei Crecan/voce, Sergiu Restei/percuţie, Rareş Suciu/chitară, Marius Ştefan/chitară, Adrian Ardelean/bas * Luna Amară şi-a început cariera artistică în 1999, primul lor album fiind înregistrat în 2004, ‘Asfalt’; trupa a deschis concertele formaţiilor Ozzy Osbourne, Faith No More, Paradise Lost, Toy Dolls, …; debutul internaţional a avut loc în 2005, la Sziget; concerte în germania, Olanda, Franţa, Ungaria, Bulgaria, Turcia,…; al doilea album, ‘Loc lipsă’ a beneficiat de cel mai lung turneu de cluburi din istoria rock-ului românesc, peste 35 de concerte în numai trei luni !; componenţă : Mihnea Blidaru/trompetă/voce/chitară, Nick Făgădar/chitară, Răzvan Ristea/tobe, Sorin Morar/bass, Şerban Onţanu/chitară * Just. Push. Play sau Bogdan Rădulescu, Dragoş Muscalu, Georgiana Popan, Matei Rotaru, Robert Pavicsits, Ionuţ Cârjă; pentru ei spectacolul de teatru se construieşte la… faţa locului !, în funcţie de sugestiile publicului * Mood Quartet – Vlad Baciu, Dariu Cifor, Cristian Suărăşan, Andras Vilhelem – a luat fiinţă în 2005; repertoriul lor este vast, de la muzica clasică la tango, jazz, pop-rock,…* Ionuţ Mangu & Ioan Onişor abordează un mosaic de genuri muzicale, de la folk la pop, jazz, rock, hip – hop, toate într-o manieră acustică * Byron este trupa de rock alternativ/progresiv, Bucureşti; s-au format în 2006, albumul de debut numindu-se ‘Forbidden Drama’/în 2007; componenţa este Dan Byron/chitară, Costin Oprea/chitară, Demeter Laszlo/bass, Dan Georgescu/tobe

Sfîrşitul săptămînii în curs se anunţă plin, dens, interesant înainte de toate. Va fi întîlnirea publicului cu artele spectacolului în toate manifestările de profil : teatru, concerte, expoziţii, întîlniri din care cei prezenţi – să sperăm că vor fi mulţi, foarte mulţi – au numai de învăţat. Spiritul omului arenevoie de artele spectacolului, momente unice graţie unor oameni plin de talent, responsabili prin modul în care privesc şi servesc, acesta este cuvîntul cel mai bun, ARTA. Artă care apropie, care desfiinţează graniţe, care ne face mai buni.

Demostene ŞOFRON

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.