Hunor Kelemen: Laszlo Tokes ar fi trebuit să depună şi mandatul de la Parlamentul European

Preşedintele UDMR, Hunor Kelemen, consideră că europarlamentarul Laszlo Tokes, dacă ar fi fost „un om cu verticalitate”, ar fi trebuit să-şi dea demisia nu doar din Uniune, ci şi din Parlamentul European.

„Domnul Tokes nu mai este membru UDMR de facto de foarte mult timp, de iure, sigur, o astfel de intenţie trebuia luată. Toată argumentele domnului Tokes denotă o ipocrizie fără margine fiindcă pînă la urmă cel care înfiinţează un partid şi este fondatorul unui alt partid, nu mai are cum să facă parte din UDMR. Deci, din acest punct de vedere, toate argumentele lui Tokes denotă o ipocrizie totală. Sigur, dacă el ar fi un om cu verticalitate şi un om corect şi moral, atunci şi-ar fi dat demisia şi din PE, unde a intrat pe lista UDMR. Asta ar fi fost o mişcare şi o decizie logică, să depună şi mandatul de la Parlamentul European”, a declarat, pentru AGERPRES, preşedintele UDMR.

Europarlamentarul Laszlo Tokes şi-a anunţat luni demisia din UDMR, argumentînd că îi este din ce în ce mai greu să explice la Bruxelles ce se întîmplă în România, un exemplu fiind poziţia Uniunii faţă de proiectul de minerit de la Roşia Montană.

Potrivit eurodeputatului, comunitatea maghiară din Transilvania este „ruşinată” de comportamentul unor parlamentari UDMR care se opun demersurilor anticorupţie ale unor instituţii precum ANI şi DNA.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.