Huedinul salvează…vieți

Nimic nu este mai scump decât viața omului care poate fi curmată în numeroasele accidente și suferințe ce necesită intervenții chirurgicale ce au nevoie de importante cantități de sânge.

Pentru a sprijini spitalele cu asigurarea necesarului de sânge, în prima decadă a acestei primăveri, Biserica Ortodoxă, Primăria și Consiliul Civic Huedin și-au dat mâna în organizarea unei ample campanii de donare de sânge care poate salva viața multor tineri și vârstnici aflați în mare suferință.

Cu sângele donat de generoșii locuitori ai orașului, și a celor din împrejurimi, a declarat cu multă bucurie edilul Huedinului, dr. Mircea Moroșan, pot fi salvate viețile a peste 200 de persoane. Aceasta a fost prima campanie din acest an, alte două, ce pot fi de proporții și mai mari, urmează să fie organizate în orașul de pe Crișul Repede în acest an.

Aceste gesturi de mare valoare umanitară, a mai ținut să sublinieze medicul, Mircea Moroșan, se desfășoară sub genericul ,, Fii erou la Huedin! Donează sânge’’, iar Primăria are asigurată finanțarea unor importante proiecte investiționale pentru dezvoltarea, dotarea și modernizarea Spitalului zonal din Huedin.

Așadar, la Huedin se salvează vieți, dar încep să se deruleze și importante proiecte cerute de diagnosticarea, tratarea și menținerea sănătății celor arondați la această unitate medicală din zona vestică a județului nostru.

 

D. VATAU

 

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut